Nu amânați un sărut pentru o altă zi. Nu amânați o îmbrățișare pentru o altă dată

În această lume rece, meschină, mediocră, materialistă și crispată, ne grăbim. Suntem mereu grăbiți, alergăm după ceva, uneori nici nu știm după ce. Alergăm… ne rătăcim prin alte lumi străine. Alergăm pe drumuri necunoscute. Alergăm urmărind scopuri și uităm.

Uităm să privim curcubeul după o ploaie de vară. Uităm să ne alintăm picioarele, zdrobind roua dimineții de pe iarba moale. Uităm să spunem „te rog” și „mulțumesc.” Uităm să zâmbim și să prețuim viața. Credem că vom putea recupera unele momente pierdute.

Uităm să iertăm. Uităm să apelăm oamenii dragi, să discutăm cu ei, să-i vizităm. Uităm să iubim. Să ne apropiem sufletul de alt suflet, descoperind dincolo de cuvinte sinceritatea, gândurile bune, lumina din priviri, bunătatea.

Doar iubirea este totul. Datorită iubirii s-au construit relații frumose, s-au ruinat imperii. Datorită iubirii ne-am născut. Datorită iubirii am construit amintiri. Datorită iubirii am spus „Da” în fața altarului.

Datorită iubirii mai există oameni fericiți. Datorită iubirii putem trece peste orice greutate cu capul sus. Doar că uităm prea des să fin recunoscători pentru acest sentiment, să apreciem emoția pe care o avem în noi.

Suntem ocupați cu lucruri mărunte încât pierdem frumosul, esențialul. Extraordinarul nu trebuie de căutat. El e aici lângă noi. Extraordinarul e azi, acum. Este în privirea plină de admirație a partenerului, într-o îmbrățișare, un sărut sincer.

Nu amânați un sărut pentru o altă zi

Nu amânați o îmbrățișare pentru o altă dată. Nu amânați iubirea, nu căutați ceva, acel ceva poate fi chiar lângă voi. Acel ceva nu este o forță invizibilă, nici o intenție pe care trebuie să o căutăm o viață. Acel ceva este parte din inima noastră.

Deschideți ochii și veți vedea viața. Veți realiza că banii, bogăția nu e ceea ce doriți cu adevărat. Banii sunt buni atât timp cât nu te orbesc, cât nu-ți blochează mintea și sufletul. Sunt doar o formă de a primi și de a oferi, nimic mai mult.

În viață contează altceva. Contează bogăția sufletului, a interiorului nostru, sinceritatea cu care ne apropiem de cineva și dorim să construim. Contează deschiderea față de lucruri simple și convingerea noastră că măștile trebuie date jos.

În viață contează să fim buni, să trăim acum acel moment special, pentru că exact în clipa următoare va fi vorba despre un alt moment, o altă experiență. Sărutul de acum este cel mai important, îmbrățișarea de acum este cea mai sinceră.

Mâine este o altă poveste, poate că nu va fi povestea noastră. Ceea ce trecem prin noi acum contează cu adevărat. Ceea ce respingem contează la fel de mult. Restul este trecător, mult prea trecător pentru a păstra în inimă.

Apropie omul sincer, cu bunătate în gesturi, cu intenții corecte, cu iubire în inimă. Acceptă iubirea, las-o să-ți curgă prin vene, să descopere în tine emoții pe care nu credeai că le ai.

Acceptă sărutul și îmbrățișarea, atașamentul și încrederea, acceptă frumusețea acestei lumi.