Relația potrivită o simți de la început. O construiești zi de zi, celulă cu celulă, sentiment cu sentiment și depui mult suflet, răbdare, încredere și timp. Nu este nevoie să te prefaci, să porți măști, să joci roluri care nu te reprezintă.
Pur și simplu întâlnești persoana potrivită. El devine pentru tine lumina care îți aprinde întunericul din inimă. Alături de el simți liniște, pace interioară și o energie inepuizabilă. Să ai grijă să nu pierzi bărbatul care te face să simți aceste lucruri:
1. Senzația că ești acasă
Ai grijă de bărbatul alături de care te simți ca acasă, care îți transmite o stare de liniște, de acceptare de sine. Alături de el e liniște, e calm, e dor. Povestea pe care o scrieți împreună se întâmplă frumos, fără dramatism sau iluzii.
Alături de el nu simți frică, îndoială sau ură, pentru că el a știut să liniștească furtuna din tine, a știut să potolească ploaia din suflet și frica din priviri. A înțeles că ai nevoie de multă iubire și este gata să o ofere oricând.
2. Ai încredere în el
Ai fost trădată de prea multe ori, știi cum doare și distruge trădarea, însă el este bărbatul care te-a făcut să-ți recapeți încrederea în sine, încrederea în cineva. Este bărbatul care îți oferă atenție, care are grijă de tine, te respectă și te înțelege.
Este mereu alături de tine atunci când ai nevoie, chiar și fără să-i ceri acest lucru. Te ajută și te susține atunci când te vede cu moralul la pământ și simți o stare de liniște atunci când ești alături de el.
3. Simți că lucrurile merg în direcția corectă
L-ai întâlnit și simți că este omul tău, cel predestinat. Uneori, simți că este o binecuvântare că Dumnezeu ți l-a oferit anume pe el, pentru că ești atât de liniștită. Simți că, în sfârșit, lucrurile merg în direcția corectă.
El este înțelegător cu tine, aveți valori comune, împreună construiți visuri și planuri de viitor. Ți-a făcut deja cunoștință cu părinții și cu prietenii săi și față de tine are cea mai frumoasă atitudine. Ce poate fi mai frumos decât atât?
4. O stare de bucurie
Este bun cu tine, este interesant, amuzant. Te face să râzi în hohote așa cum nu ai mai râs niciodată. Mereu se interesează ce îți place, ce te face să te bucuri, care lucruri îți aduc fericirea. Alături de el simți că te-ai trezit la viață.
Simți gustul bucuriei cu toate celulele din corp și în sufletul tău a înflorit gustul speranței către un viitor comun, frumos și plin de iubire.
5. Pace în suflet
Acum, alături de el, e pace în sufletul tău. El este cel care te-a învățat să faci pace cu tine însăți, pace cu Universul și pace cu lumea din jur. Ai fost blocată în durere și trădare, dar el este bărbatul care a știut cum să aducă liniștea în sufletul tău după furtună.
Simți că acum mintea ta s-a curățat de toate gândurile rele, sufletul tău a devenit mai blând, viața ta decurge mai liniștit și mai calm. Da, ai obținut această pace prin dureri și suferințe trecute, dar a meritat să-l aștepți, pentru că știe cum să-ți ofere iubire.
6. Simți că totul este posibil
Cu el alături, curajul este parte din tine. Știi că vrei mai multe, știi că poți mai multe. Acum, ești femeia care merge cu capul și fruntea sus, iar viața ta nu se încheie aici, pentru că ai atât de multe planuri pe care să le duci la bun sfârșit alături de bărbatul care te-a făcut să te redescoperi.
Azi, cu el alături, ai curajul să spui „da” și ai curajul să spui „nu”, fără să-ți fie teamă că vei fi judecată, blamată. Cu el alături, știi să te ridici ori de câte ori cei din jur încearcă să te doboare. Azi, ești femeia care poate depăși orice limite, pentru că el te-a făcut să înțelegi că totul este posibil.
7. Simți că alături de el vrei să fii mereu
Ai avut nevoie de timp, răbdare, înțelepciune să înțelegi că anume el este omul alături de care vrei să fii până la sfârșit. El te înțelege cum nu a făcut-o nimeni până acum. El te respectă așa cum meriți.
El este bărbatul care te iubește sincer, devotat. Cu el știi că ești frumoasă, atrăgătoare, înțeleaptă, puternică, pentru că el este bărbatul care te-a ajutat să te înțelegi, să te admiri, să te iubești și să te redescoperi.
8. Simți că ești respectată
El te respectă. El respectă ideile, planurile, alegerile, faptele tale. El te susține în ceea ce vrei să construiești, el te ajută să duci la bun sfârșit tot ceea ce ți-ai dorit să creezi o viață, dar n-ai avut curaj.
Alături de el simți că în sfârșit trăiești și simți gustul vieții. Prețuiește un astfel de bărbat și prețuiește tot ceea ce face pentru tine din iubire adevărată.
© De Vorbă cu Tine





