Ea nu este femeia care să plece la prima neliniște, la primul gând plin de tristețe. Dimpotrivă, acest lucru o va motiva să lupte și mai mult. Pentru ea va fi un semn că are pentru ce să continue, de dragul cui să meargă mai departe.

Va găsi în ea noi puteri, noi surse de energie și va oferi mai mult, va susține mai puternic, va fă alături la bine și la greu. Atunci când va fi cazul, va ierta, chiar dacă o va durea enorm. Atunci când lui nu-i va păsa, ea va suplini acest deficit de iubire.

Ea nu face pași înapoi, nu devine isterică, furioasă, nu jignește și nu reproșează. Scopul ei în relație este altul, de a îmbrățișa povestea celuilalt, de a o înțelege, de a asculta ce simte omul de alături și de a găsi o punte de legătură către inima lui.

Ea oferă, poate prea mult și prea des, fără a primi în schimb recunoștință și afecțiune. Scenariul se repetă: promisiuni, atât de multe promisiuni din partea lui, aproape toate eșuate. Un fel de a fi impunător, cuceritor, însă dincolo ce se ascunde?

Atunci când masca perfecțiunii este dată jos, ea remarcă cu dezamăgire că nu totul este atât de frumos. Dincolo de cuvinte care sună perfect, găsește o tăcere urâtă care explică indiferența. Găsește un comportament care laă un gust amar.

Va găsi și pentru acest moment o soluție: va ceda mai mult. Va lăsa de la ea, doar pentru binele relației, doar pentru starea de bine a partenerului. Ține la el, empatizează cu el, crede că așa e firesc să se întâmple, nu simte efort sau presiune.

În schimb, simte că a ajuns la limită

Acea limită impusă chiar de partener, atunci când vine alături de el să-i vorbească și primește doar reproșuri. Când încearcă să obțină explicații, dar ele nu există. Când realitatea este cotrar opusă visului.

Ea a răbdat prea mult. Chiar și atunci când existau semne evidente ale furiei lui. Această răbdare s-a acumulat în timp, a devenit un munte de durere care din clipă în clipă urma să se cutremure. Și această explozie a venit într-o zi.

Nu s-a manifestat în exterior, nu a fost o răbufnire către partener. A fost furtuna din sufletul ei, o procesare a tuturor emoțiilor trăite, a trecutului, a lacrimilor vărsate, a dezamăgirilor. A fost capătul de drum la care a ajuns.

 După, a venit liniștea. O liniște mult dorită, care trebuia să fie trăită alături de partener. Nu s-a întâmplat acest lucru, dar ea nu mai suferă, nu mai plânge, nu mai speranță. Tot ce trebuia de trăit a fost trăit, ce trebuia de explicat a fost explicat.

El va dori să o întoarcă. Îi va promite din nou atât de multe lucruri. Dar ea va fi atât de departe de lumea lui. Cuvintele sale vor fi atât de străine, de necunoscute deja. Această poveste a luat sfârșit, cu toate suferințele și momentele frumoase.

Ea a răbdat, a cedat, a iertat de atâtea ori. Însă atunci când a decis să plece, a făcut-o pentru totdeauna. A fost o ultimă decizie a ei, după care nimic a mai avut rost.

© De Vorbă cu Tine