Toate sentimentele profunde și importante nu mai au loc în inima lui. S-a detașat emoțional, a înțeles că nimic nu-l mai leagă de această femeie, a lăsat în urmă orice urmă de afecțiune și grijă. A rămas din obișnuință, din frica de a fi singur, din milă.

Nimic nu mai este la fel, sufletul său nu mai poate îmbrățișa alt suflet, nu mai vrea să se regăsească în acea lume, nu mai lasă loc pentru încredere și recunoștință. Regretele și remușcările nu mai au rost, adevărul este unul singur, trist și dureros.

A devenit atât de indiferent și egoist. Nu-l mai interesează starea de bine a partenerei, nu mai caută motive de conexiune, nu mai vrea să știe de ce suferă și ce se ascunde în sufletul ei. Acel bărbat grijuliu și empatic nu mai există.

Acum se gândește doar la propria fericire, la toate lucrurile care îi aduc plăcere. Ignoră tot ce înseamnă rolul de partener, asumare și responsabilitate, implicate și decizii corecte. Nu mai găsește în interiorul său resurse să acționeze corect.

În schimb, există atât de multe reproșuri, tăceri intenționate, manipulări prin cuvinte, umilințe și acuzații fără rost. I se pare firesc să vrea să controleze totul, nu își face griji ce impact pot avea gesturile lui sau cât de mult vor durea cuvintele lui.

Critica a devenit o normalitate, la fel și minciuna, trădarea, evadarea de realitatea. Se joacă cu emoțiile ei, fără să se întrebe cât de corect este asta. În trecut ar fi făcut orice pentru a păstra echilibrul din relație, acum nu mai are motive.

Nu mai simte nimic pentru femeia de alături

Găsește alți oameni mai interesanți, trăiește alte experiențe mai frumoase, își face alte planuri și nu mai vrea să știe de povestea lor, de scopurile comune, de acele visuri pe care urmau să le trăiască în doi. Nu mai are sens să se agațe de iluzii.

Fuge pe ușa din spate când se complică lucrurile sau când este provocat să vină cu o reacție. Vine cu scuze ieftine și explicații care nu au logică, când este presat să explice acest comportament toxic. Pur și simplu în sinea lui știe adevărul.

Nu mai simte acea responsabilitate a lucrurilor, acea dorință de a schimba ceva, când nimic nu funcționează. De data aceasta nu mai vrea să se complice cu decizii străine, cu cedări și compromisuri inutile, cu asumarea greșelilor.

Există o răceală și o frustrare permanentă, o tentativă de a evidenția mereu tot ce este negativ și nepotrivit. Lasă totul să meargă de la sine, fără să se gândească la ziua de mâine, fără să ofere o perspectivă. Știe că nu mai are cum să construiască.

Susținerea și încurajările firești au dispărut din relație, la fel și acele discuții sincere despre orice. În loc să ofere răspunsuri potrivite tace sau dă vina, judecă sau reproșează, are un comportament defensiv sau este furios.

Dacă nu mai e loc pentru iubire, dacă acele sentimente profunde nu mai pot fi întoarse, nu mai are rost să trăiacă ambii iluzia, să se sufoce în această poveste străină.

© De Vorbă cu Tine