fb

Ziua în care dragostea dintre noi a dispărut…

Îmi amintesc de zilele când eu și soțul meu ne iubeam și eram fericiți împreună. Îmi mai amintesc și de dragostea pentru viață pe care o simțeam în fiecare dimineață când mă trezeam. Îmi puneam deșteptătorul la 6 dimineața ca să reușesc să-i pregătesc dejunul, să-i calc cămășile și să-i urez o zi frumoasă la serviciu.

Nu-mi permiteam niciodată să depășesc norma zilnică de calorii. Nu îmi permiteam categoric nici să fumez. Eram atât de obsedată de ideea că sunt obligată să fiu ideală, pentru că el merită o femeie cu adevărat perfectă.

Dar totul s-a terminat într-o zi. A încetat să-mi mai pese atât de mult de toate aceste lucruri, după ce iubirea noastră s-a ruinat. Ne certam fără oprire. Apoi am trăit o gravă indiferență reciprocă. Iar ultima picătură a fost când el m-a lăsat. Îmi amintesc cum zăceam nemișcată pe scaunul de la bucătărie, timp de 24 de ore. Sufeream atât de mult. Am început să fumez.

După ceva timp el s-a întors. Am început să ne tratăm ca fiind niște străini. Eu luam masa la serviciu, iar el la cafenea. Odată ce ziua mea de lucru se sfârșea, refuzam să mă întorc acasă ma devreme de ora 10. Mă plimbam prin oraș. Ascultam muzică și stăteam pe băncile tuturor parcurilor din oraș. Am avut mult timp pentru meditații.

Până la urmă el iarăși m-a lăsat. Dar de data aceasta, el nu s-a mai întors. Și spre marea mea mirare, n-am mai simțit nimic. Nici suferință, nici plăcere. Nimic. Ne-am scurs de puteri unul pe celălalt, până am rămas pustii, lipsiți de orice rămășițe sentimentale.

Mă pregăteam din timp că voi trăi o astfel de durere. Pentru că știam că până la urmă toți vor pleca. Și am avut dreptate.

De aia am și devenit atât de cinică, atât de dură și absentă. Am cerințe mari. Cer totul sau nimic. Am nevoie de tot sufletul și toți banii partenerului, dar până la urmă oricum nu mai izbutesc să iubesc, sau și mai mult – să mai am încredere în cineva.

Dar ce m-a făcut să ajung la această stare? Ce m-a făcut să nu mai cred în nimeni și în nimic?

Gândindu-mă fără oprire la toate aceste lucruri, în sfârșit mi-am dat seama care e problema cea mai gravă a tuturor oamenilor, în acest sens. Ori de câte ori ne certăm sau ne despărțim de cineva drag vedem în chipul lor doar trădători, nemernici și ipocriți, uitând că în spatele acestei aparențe de moment se ascunde un simplu om jignit și suferind.

Uităm și blamăm fără oprire, primind la rândul nostru același efect drept rezultat. Până când această ură nu se transformă într-un cerc vicios, care ne omoară treptat ultimele reminiscențe ale iubirii și a încrederii de cândva.

Iar apoi, amețiți fiind de cafea și vin, deschidem fereastra la miez de noapte și ne întrebăm cum de am putut ajunge la așa ceva și de ce oare suntem atât de nefericiți…

Source :

marsvenuss