fb

Când am plecat, mi-am luat bagajele cu visuri. Spuneai că nu sunt bună de nimic, dar am reușit

În ziua în care am plecat mi-am luat bagajele pline cu visuri. Am crezut în mine, chiar dacă îmi spuneai că sunt bună de nimic. Știam că voi reuși. Am fost puternică și curajoasă. Nu mi-a fost frică să lupt, să sper. Nu m-am lăsat influențată de oamenii și de tentații tari.

Am știut ce vreau de la viață și nu am cedat, chiar dacă mulți au dorit să mă doboare. Ai crezut că mă voi întoarce. Te-ai înșelat, nu știai că micuța ta e puternică, iar dacă pleacă nu mai privește înapoi. Te uiți mirat la mine, ți se pare ireal, am crescut. Nu mă recunoști. Sunt alta și totuși aceeași fetiță care iubește, iartă, crede, speră, pleacă. Pleacă pentru totdeauna.

Iartă-mă, dar a fost prea greu de suportat suferința ce mi-o provocai. Mulțumesc că ai fost un tată mai puțin bun. Astfel am învățat să fiu puternică, să nu văd lumea roz, dar colorată. Acele fete care nu au părinți iubitori, vă rog luptați, credeți în voi. Fiți demne. Nu vă dați în aventuri ce vă vor face goale pe din interior. Nu lăsați școala, nu vă faceți prieteni de la care nu aveți ce învăța. Nu copiați fetele cu aere de fițe. Fiți simple, frumoase, naturale. Știu că puteți. Am încredere în voi. Trăiți frumos și corect.

Cu drag, Mary!