Uneori pur și simplu obosești să mai explici unui om cât ți-e de drag. Atunci tot ce îți mai rămâne e să te ridici și să pleci

Se întâmplă să vrei să rămâi lângă un om drag și să nu poți. El nu-ți permite. Nu te vrea alături. Se întâmplă să vrei să contruiești și să nu ai cu cine. El spune că vorbești prostii, doar la ce bun să contruiești ceea ce se poate rupe. Se întâmplă să vrei să ai planuri comune cu el, se întâmplă să gândiți la fel și să visați al fel. El îți reproșează că nu are timp de tine. Și se întâmplă să nu mai vrei nimic. Atunci omul pe care l-ai iubit devine un străin și ți-e indiferent. Atunci pleci.

Ai avea putere să iubești cât pentru șapte vieți, dar să ai putere să te forțezi de fiecare dată ca să-i explici cât de mult contează pentru tine nu poți. Ai avea răbdare să-i înduri reproșurile, dar nu poți să rabzi indiferența lui. Ai avea dorință să construiețști pentru doi, dar într-o zi te întrebi la ce bun și atunci te resemnezi. Din clipa aia lucrurile vor fi simple. Îți vezi de viață, de libertatea ta, de gândurile și ambițiile tale și cauți să iubești un om corect. Înțelegi că el niciodată nu ar fi fost așa.

Trebuie să existe dragoste reciprocă pentru o viață fericită în doi. Altfel până la urmă obosești să faci totul la pătrat. Obosești să explici. Obosești să ierți. Într-o zi pur și simpu îți faci bagajele și pleci. Departe, acolo unde poți să te regăsești și să înțelegi cât de mult te-ai înșelat. Acolo unde nu este el. Acolo unde tu ești împăcată și fericită. Uneori pleci și asta e cea mai bună decizie.

Uneori pur și simplu obosești să mai explici unui om cât ți-e de drag. Atunci tot ce îți mai rămâne e să te ridici și să pleci. – citat cu autor anonim

Foto: www.vako.com.ua