fb

Uneori plângi pentru că te aștepți să fie mai frumoasă acea despărțire și mai frumoasă acea dragoste

Fragment din romanul „În umbra pașilor tăi”, de Vitali Cipileaga. 

Strâmbând din nas, apropie și mai mult foaia de ochi, reușind să deslușească în semiîntuneric un text scris la calculator.

Sunt furioasă pe tine. Îți bați joc de viața ta, sperând că se va găsi cineva să te salveze din fața prăpastiei. Dar nu înțelegi că ai săpat-o cu mâinile tale luni bune, ani la rând, refuzând să trăiești cu adevărat. Ești un fricos. Și ce fac fricoșii? Spun că nu pot, nu vor, nu îndrăznesc, nu știu cum. Dar ai o groază de motive să știi și să vrei. Privește în jur, lasă-te suprins de minunile mici ale acestei lumi mari. Nu te învinovăți pentru ceea ce nu poți duce. Am fost și eu secătuită de puteri. Am crezut că nu mai am nicio cale de ieșire. Plângeam, crezând că așa puteam arăta lumii întregi cât de tristă sunt. Dar mai târziu am înțeles că nu plângi pentru că ești trist. De multe ori lacrimile noastre nu au nimic în comun cu tristețea. Plângi pentru că te aștepți să fie mai frumoasă acea despărțire și mai frumoasă acea dragoste. Poate cea mai frumoasă dragoste.

Se rezemă cu spatele de canapea, privind neputincios spre rândurile de pe foaie. Ritmul cardiac i-o luase razna, mâinile îi tremurau.