fb

Uneori nu există pauză, nu există a doua șansă, nu există altă dată. Uneori există doar acum sau niciodată

Dacă iubim, iubim necondiționat. Dacă ne îndrăgostim, ne îndrăgostim ca nebunii. Dacă ținem la cineva, o facem cu tot sufletul. E vorba de acel fel de dragoste care nu caută răspunsuri. Nici timp sau motive. Ea există și cu asta dai sens la două vieți. Atunci nu te întrebi dacă se merită, dacă vei iubi la fel și peste douăzeci de ani, dacă vei suferi. Lucrurile în plus doar complică farmecul unei emoții sincere. Există doar momentul de atunci. Omul de atunci. Dragostea de atunci.

Să nu te temi de o iubire proaspătă, ce a venit ca o ploaie de vară și va pleca la fel de repede. Să nu-ți fie teamă nici de un sfârșit. Să nu te oprești din ce-ți dictează inima. S-ar putea a doua oară să nu o mai facă la fel. Uneori nu există șanse duble. Uneori ceea ce ai acum poate fi cel mai frumos lucru ce ți se va întâmpla într-o viață. În dragoste, nu există teamă. Există doar lipsa unei dorințe puternice care să-ți depășească propria stare. Dorința să fii alături de cineva, cu orice preț. Să-ți fie cald și bine, chiar dacă nu pentru totdeauna. Uneori e suficient să iei cu tine amintiri, ca să reziști o viață unor iubiri neîmplinite. Uneori, trăiești clipa. Contează doar să o trăiești lângă cineva care te va invita la veșnicie. Și contează să nu regreți. Nici pe-o clipă să nu regreți că a fost, că nu ai ținut cont de visuri, de lume. Trăiește viața și la fel trăiește dragostea ce o porți pentru cineva, pentru că deseori e mai multă viață decât dragoste și e păcat să exiști știind că nu ai iubit la timp.  Speră, luptă și primește plăcere de la un prezent care e al tău. Trăiește povestea ta. Simte iubirea ta. Și atunci când vei spune că ai iubit total, să știi că nu ai iubit nici cu a suta parte din ceea ce poți. Și să nu-ți fie teamă de trecut. Pentru că fiecare dragoste își are rostul ei. Lecția ei. Prezentul ei.

Uneori nu există pauză, nu există a doua șansă, nu există altă dată. Uneori există doar acum sau niciodată.