Este firesc să descoperi liniștea și recunoștința lângă un om drag, să știi că are rost, să ai încredere. Un bărbat matur emoțional va face tot posibilul să aducă echilibrul între voi, să elimine frica și îndoiala, să se asigure că ești bine.
Își va asuma rolul de partener și toate gesturile, își va asuma deciziile și cuvintele, va înțelege cât de importantă este atitudinea lui demnă, cât de greșit este să îți judece felul de a fi și să vină alături cu pretenții, cât de frumos este să construiască.
Nu te va forța să renunți la propria lume de dragul lui, dezvoltând o obsesie toxică, ținând cont doar de propriile așteptări, transformând relația într-o mocirlă a propriilor regrete și emoții egoiste. Va îmbrățișa întreaga ta lume.
Nu își va permite să distrugă tot ce construiți prin trădări și minciuni, prin acel control permanent, prin detașarea emoțională în momente complicate. Lângă el nu te vei simți o străină, o rezervă, o emoție temporară.
Vei ști că poți avea încredere, poți să te gândești la un viitor comun, poți să-ți deschizi sufletul fără a încerca să profite de tine. Dimpotrivă, te va asculta și îți va înțelege stările, va încerca să te ajute și să îți valideze reacțiile.
Fiind parte din lumea lui, nu te vei întreba dacă are rost, dacă mâine va reacționa altfel. Vei avea certitudinea unei atitudini corecte, îți va confirma că are cele mai serioase intenții, îi va păsa de fiecare dată, nu doar când are chef.
Nu te vei simți ignorată, nefericită
Va conștientiza valoarea relației, va fi sigur de seriozitatea implicării sale, îți va aprecia felul de a fi, considerându-te o prioritate. Din acel moment îi va fi imposibil să trădeze, să fie indiferent, să se gândească doar la propriul bine.
Nu poate aduce frică în viața ta, nu vrea să se îndepărteze de tine prin comportamente urâte, prin incapacitatea de a depăși propriile orgolii. De dragul vostru vrea să fie mai bun și mai asumat, vrea să demonstreze că are rost.
Va face tot posibilul să nu te simți prost, să nu trăiești suferința, să nu ai îndoieli. Va accepta provocarea și schimbarea, va fi capabil să îți îmbrățișeze povestea și să ofere acea încredere importantă. Lângă el te vei simți liberă.
Îi va păsa de lumea și de emoțiile tale, va încerca să îți asculte cuvintele și să reacționeze în mod corect, să ofere răspunsuri la întrebări importante, să stea de vorbă cu tine. Se va conecta emoțional și va respinge orice trucuri ieftine.
Nu vei simți că există loc pentru alte tentații, pentru aventură, pentru povești străine. Va fi un bărbat devotat, fericit să te aibă aproape, implicat și interesat să fiți bine. Te va privi cu admirație și va avea grijă de tine.
Vei ști că are rost să construiești, are rost să te implici și să iubești total. Vei avea atât de multe motive să-i răspunzi cu încredere și asumare, cu afecțiune și dor, cu grijă și mult drag.
© De Vorbă cu Tine





