fb

Uită de emoțiile tale. Iubirea adevărată – este o alegere conştientă

Cel mai minunat lucru din lume este să ştii că persoana dragă ţie şi pe care ai ales-o te-a ales şi ea. Dintre toţi oamenii de pe pământ, pentru tine ea este persoana iubită. Noi toţi aşteptăm iubirea, noi toţi vrem să fim iubiţi şi să iubim. Suntem cei mai fericiţi când iubirea apare în viaţa noastră şi suntem cei mai nefericiţi atunci când ea dispare. În spatele tuturor acestor lucruri uităm ce înseamnă iubirea cu adevărat. Suntem siguri că ştim despre asta foarte bine, dar greşim. Nu ştim nimic.

Suntem siguri că iubirea este ceva magic, ea cade de undeva din cer şi anume ea ne face inima să bată nebuneşte în piept. Ne simţim ca într-o poveste. Trăim o adevărată euforie. Ne dorim ca acest sentiment să dureze veşnic. Iar când apar norii de furtună la orizont, ne pare că iubirea a fost luată pe sus de furtuna groaznică. Plângem, suspinăm, suntem trişti şi aşteptăm să apară iar soarele la orizont, aducând o nouă dragoste. Doar că toate aceste sunt o mare prostie.

IUBIREA adevărată este o alegere conştientă. Nu e despre serenade cântate sub fereastră sau despre întâlniri romantice. 

ALEGEREA ta conştientă este să iubeşti anume acea persoană pe care ai ales-o. Zi de zi, clipă de clipă să lucrezi asupra relaţiei voastre. Nu este deloc uşor.

IUBIREA adevărată este matură, înţeleaptă. Ea nu se sfârşeşte. Pentru că noi am ales-o pe ea. Conştient. Iubirea cere şi sacrificii. Dar este absolut minunat când iubeşti şi eşti iubit. Chiar dacă peste ani de zile de la prima întâlnire nu mai zboară fluturi în stomac, a rămas ceva foarte important: casa în care locuim şi copiii pe care îi creştem cu dragoste. A rămas locul unde îi aşteptăm pe cei dragi mereu acasă, unde putem cere un sfat şi plânge pe un umăr. 

Avem parte de bucurii, de sentimentul de siguranţă lângă omul pe care l-am ales. Nimic nu este mai important într-o relaţie decât acest sentiment uimitor, când ştii că, dacă cazi, cel drag este alături să te ajute să te ridici. Nu alegem persoana doar după frumuseţe, dar o alegem pe cea alături de care vom trăi viaţa întreagă. Aşa cum şi noi suntem aleşi să fim jumătatea cuiva.

Momentul de atracţie este şi el important, pentru că nu poţi fi doar o plăcere trecătoare. Sentimentele sunt foarte trecătoare, dar dragostea adevărată este veşnică. Este reală, este rezistentă. Iubirea adevărată ne ajută să trecem peste toate încercările vieţii. Când se întâmplă ceva neaşteptat, acest tip de iubire aduce stabilitate.

Viaţa noastră este foarte imprevizibilă: ne confruntăm cu lipsuri, boli, eşecuri, dezamăgiri. Dar în viaţa noastră există un singur lucru constant: dificultăţile. Nu putem renunţa la ceva, fiindcă lucrurile merg prost. Nu înseamnă că, dacă s-au adunat o mulţime de probleme, trebuie să abandonăm totul. Dacă persoana dragă de lângă noi ne face fericiţi și ne umple viaţa de sens, vom putea supravieţui oricăror încercări. 

Iubirea adevărată este cea care ne aduce mai aproape unul de altul în momentele de durere, dar şi de bucurie. Ea ne învaţă să nu fugim de probleme, dar să le rezolvăm împreună, ceea ce înseamnă că iubirea este una din cheile fundamentale ale stabilităţii emoţionale în relaţii.

Iubirea nu este un sentiment sau o stare de euforie. Este o muncă foarte grea, dar şi foarte generoasă, pentru că aduce un sentiment de linişte şi pace. Dragostea de foarte multe ori ne va pune la încercare, ne va face să înţelegem că trebuie să facem şi lucruri care nu întotdeauna ne plac. Pentru că iubirea este un compromis, ea cere efort şi acest lucru nu este uşor. Dar până la urmă ne va răsplăti dacă facem alegerile corecte. 

Să iubeşti şi să fii iubit? Ce poate fi mai frumos? Totul este trecător în viaţă, dar iubirea adevărată rămâne veşnic.