fb

Tristețea durează o zi. Fericirea durează o viață. Iubirea durează o veșnicie. Ține minte asta!

Avem zeci de motive să ne simțim triști și tot atâtea motive să fim fericiți. Singuri sau alături de cineva, purtăm după noi valoarea unui trecut și deciziile din prezent. Nu rămâne decât să purtăm de grijă unui suflet al nostru și să decidem ce alegem până la urmă: tristețe sau fericire. Însă dincolo de asta trebuie să înțelegem mereu, dar mereu că fericirea e mult mai mare ca tristețea și că numai din fericire vine dragostea.

Cine suntem noi să supunem alte inimi? Și totuși, asta facem și de fiecare dată mai intens și mai pentru totdeauna. Uităm de tristețea noastră și o provocămn în inima altora. Suntem convinși că așa e mai bine și de fiecare dată o dăm în bară. Apoi căutăm fericire. Apoi înțelegem că acolo unde o căutăm noi nu suntem și nici omul drag nu este. El suferă pe undeva. Și noi suntem triști. Și abia în acel moment regretăm că nu ne-a păsat. Că așa am trecut pe lângă dragoste. Iar dragostea era acolo unde odată căutam împlinirea.

Trebuie să înțelegi că e bine să fii trist ca să poți percepe altfel fericirea. Trebuie să înțelegi că dragostea nu se naște din nimic și mai ales din nefericire. Trebuie să-ți construiești propria lume și să încerci să o potrivești cu lumea altuia. Nu căuta întrebări, oferă răspunsuri. Nu te amăgi, află adevărul. Nu trăi cu trecutul, bucură-te de viitor. Nu fi trist, împarte din fericire. Oferă fericire. Fii fericit sau fii fericită. Și atunci vei avea și dragoste. Multă dragoste.

Tristețea durează o zi. Fericirea durează o viață. Iubirea durează o veșnicie. Ține minte asta!

Foto: izyanniemsm.blogspot.com