Trăsăturile bărbatului care merită iubirea, afecțiunea și atenția ta

El nu este un indiferent, nu are cum să vină aproape și să rămână egoist. Acea maturitate emoțională, acel comportament demn, acele valori frumoase pe care le îmbrățișează, acele cuvinte sincere sunt parte din povestea lui, pe care vrea să o cunoști.

Nu se refugiază în propria lume, când se complică lucrurile sau când îl provoci să vină cu o reacție. Dimpotrivă, își asumă fiecare gest, se conectează emoțional, este conștient de valoarea relației, rămâne aproape și vine cu soluții potrivite.

I se pare firesc să construiască alături de tine, în loc să caute motive de supărare. Are intenții bune, recunoaște atunci când greșește și nu vine cu pretenții inutile. Știe că nimeni nu este perfect, dar emoțiile sincere pot apropia două suflete.

Îi pasă cu adevărat, înțelegi acest lucru atunci când îi vorbești despre stările tale, când te simți prost și vine aproape, când își face griji și caută să îți ofere sprijinul său, când empatizează cu povestea ta și înțelege motivele unei emoții profunde.

Nu trăiește în mod superficial, nu caută să se joace cu sentimentele tale. Este implicat și gata să ofere tot ce are mai bun, este gata să ofere o perspectivă clară pentru relația voastră, este pregătit să aducă siguranța și încrederea între voi.

Alături de el nu îți este frică, nu cauți să te prefaci sau să ascunzi lucruri importante. Știi că te va asculta și te va înțelege, știi că va face tot posibilul să fii bine, ești singură că îți va demonstra cât de corecte sunt intențiile sale.

Atunci vrei la fel de mult să construiești și să iubești

Îți oferă suficiente motive să descoperi echilibrul emoțional alături de el, să vrei mai mult decât o interacțiune superficială, să-ți deschizi sufletul fără regrete. El nu are scenarii paralele, gânduri ascunse, dorințe nepotrivite.

Tot ce face, este de dragul vostru și în favoarea voastră. Nu vine să îți judece comportamentul, nu caută să îți critice emoțiile, nu vrea să renunți la visurile tale. Te încurajează să riști mai mult, să ai curaj, să îți urmezi drumul.

Îți respectă libertatea și felul de a fi, nu are intenția să îți controleze lumea, să îți impună anumite lucruri, să te forțeze să uiți de oamenii dragi. Este conștient că ai propria lume, trăiești experiențe personale, găsești motive de bucurie.

Nu își schimbă valorile atât de ușor, are demnitatea să refuze experiențe toxice și să îndepărteze oameni nepotriviți. Își acceptă eșecurile și își învață lecțiile, fără a dramatiza totul, fără a da vina pe cineva. Știi că poate fi de încredere.

Este afectuos și grijuliu cu tine, își recunoaște sentimentele și îți vorbește sincer despre intențiile sale. Nu are ce să ascundă, din moment ce știe ce vrea de la această relație și cât de importantă ești pentru el. Este asumat și responsabil, de fiecare dată.

Înțelegi că e mai mult decât o aventură între voi, ești singură că acest bărbat merită toată iubirea ta. El o va îmbrățișa și va răspunde cu bunătate și recunoștință, cu devotament și siguranță.

© De Vorbă cu Tine