Trăim într-o lume plină de inimi rănite și de ipocriți care judecă

Ea îl iubea și el a ales să tacă. Apoi să plece. Apoi să o rănească. El o admira și ea a fugit cu altul. Și ea s-a culcat cu altul. A lăsat în urmă o dragoste și-un trecut. Și așa au rămas două inimi rănite, greu de vindecat și ușor de aruncat. Apoi cineva își va bate joc. Sau va critica fără să înțeleagă povestea ei sau a lui. Oamenii vor fi ipocriți până la imposibil.

Atât de multe istorii sunt pline de ură și durere, doar pentru că cineva nu a plecat la timp. Sau nu a lăsat la timp. Chiar dacă știa că istoria dată nu va avea niciodată o poveste frumoasă și nici copii zâmbăreți care să spună “mama” soției lui. Atât de multe relații se duc dracului, doar pentru că ambii au fost îngeri doar la suprafață. Iar sufletul mocnea de ură. De starea indiferentă avută atunci când celălalt era aproape. Așa ceea ce părea frumos altădată astăzi nu mai e decât o amintire sumbră. Și el a ales să tacă. Și ea a ales să rănească.

Sunt atât de mulți ipocriți care nici nu știu care e motivul despărțirii lor. Care nu înțeleg de ce ea mai suferă după atâția ani și de ce el a fugit, deși erau fericiți. Ei niciodată nu au cunoscut suferința. Iar să înțelegi dragostea fără să suferi înainte de asta nu poți. Să cunoști senzația fericirii fără a fi vreodată trist tot nu poți. Iar ipocriții nu au timt pentru tristețe și suferință. O au din plin inimile rănite, sufletele pustii care au căzut în tăcere și au revenit de acolo datorită unui om drag. De asta încearcă să înțelegi oamenii înainte să-i placi. Încearcă să înțelegi oamenii înainte să-i urăști.

Trăim într-o lume plină de inimi rănite și de ipocriți care judecă.