fb

Toate femeile de bani gata sunt fără minte. Din fericire, nu toate femeile sunt de bani gata

Ce caracter trebuie să ai ca să te vinzi pentru o cină în oraș și o șampanie pe jumătate expirată? Cât de puțin trebuie să te respecți ca să te arunci în patul primului bărbat mai bogat? Cât de fără minte să fii ca să te încumeți să spui da la intenția lui de a te avea contra cost? Unele femei exagerează atunci când își pun valoarea pe cântar și de cele mai multe ori o dau în bară când își caută bărbatul potrivit. Pentru că iau drept valoare corpul lor și atât și pentru că consideră potrivit bărbatul care are bani și nimic mai mult.

Toate femeile de bani gata sunt fără minte. Pentru că dacă ar avea minte ar ști că banii nu au treabă cu emoțiile adevărate. Pentru că dacă ar gândi în folosul unei relații ar înțelege că nici cu mii de lei nu acoperi o ceartă și un cuvânt urât. El îți cumpără o rochie azi, un colier mâine și poimâine îți spune că e lefter. Ce faci atunci? Firește că îl lași și cauți pe altul, pentru că vezi bine, pentru tine banii sunt mai importanți. Atunci cum ar trebui să te numească bărbații?

Din fericire, nu toate femeile sunt la fel. Sunte femei de bani gata, dar sunt și femei care suferă pentru că iubesc sincer. Sunt femei indiferente, dar sunt și femei care luptă pentru fericirea lor. Sunt femei care depășesc un moment printr-o minciună și sunt femei care au încredere și niciodată nu ascund nimic. Dintre toate, cele de bani gata vor trăi fără a gusta din dragostea sinceră. Vor profita de cineva și apoi de altul și tot așa. Iar femeile adevărate vor fi alături de bărbații lor. Își vor trăi viața simplu, dar fericit. Nu vor alerga din prima după bogății, dar împreună cu sufletul pereche vor construi mai mult decât alții. Ele vor fi fericite. Ele vor iubi. Tu singură alegi cine să fii și tu singură suporți consecințele.

Toate femeile de bani gata sunt fără minte. Din fericire, nu toate femeile sunt de bani gata.