Toată iubirea pe care o oferi celor din jur, neapărat ți se va întoarce

Din păcate, trăim într-o lume unde oamenii sunt mai mult lași decât curajoși. Unde invidia și lăcomia au devenit apreciate, unde sentimentele adevărate nu mai au o valoare atât de mare. Ne consumăm pe nimicuri și uităm de esențial.

Mulți sunt corecți, au idei grozave, sunt părinți și prieteni exemplari doar pe rețelele de socializare. Acolo unde adaugă comentarii răutăcioase sau împart în stânga și în dreapta cu replici tăioase, doar pentru a fi auziți.

Pe când în realitate nu au dorința și curajul de a demonstra că sunt așa cum s-au prezentat în spațiul virtual. Nu vor să facă mai mult efort, să lupte pentru o cauză, să demonstreze că lucrurile bune pot schimba o lume.

Lucrurilor frumoase li s-au dat viață datorită iubirii. Nimic nu se naște din nimic. Noi, oamenii, suntem suma amintirilor, experienților și a oamenilor cu care interacționăm.

Fie că vorbești direct sau postezi o părere în spațiul virtual, mesajul tău transmite o parte din energia ta. Cu un simplu cuvânt poți da aripi sau poți șterge din inima cuiva și ultima speranță. Toleranța nu se promovezează cu agresivitate.

Fie că dorești să informezi oamenii despre o problemă importantă sau despre un detaliu sensibil, trebuie să o faci inteligent șu cu multă dragoste. Indiferența are consecințe grave. De aceeea, fii empatică, de fiecare dată pune-te în situația altcuiva.

Agresivitatea naște ură

Dragoste naște dragoste. Oferă-i cuiva o îmbrățișare și întinde-i mâna celui aflat la greu. Oferă sfaturi constructive și bucură-te de succesele altora. Nu bârfi, nu arunca cu gunoi în fostul partener și bucură-te, pentru că ai șansa să fii și tu ajutată și înțeleasăîn cele mai complicate clipe.

Dragostea pe care o oferi nu mereu poate fi întoarsă tot de același om. Dar neapărat ți se va întoarce, mai devreme sau mai târziu. Vei primi înapoi lumina pe care o ofereai celor care stăteau în întunericul gândurilor.

Vei primi recunoștința din partea Universului, prin diferite forme de manifestare. Poate fi o întâmplare plăcută, o surpriză, o dorință împlinită, un vis realizat. Ceea ce credeai că este imposibil, astăzi va fi posibi, pentru că tu ai făcut să se întâmple asta.

Da, unii oameni ar putea să te dezamăgească. Alții pot să-și aleagă drumul său. De multe ori, în loc de o îmbrățișare poți primi o lovitură grea. Dar, de fiecare dată se vor găsi oameni care vor fi lângă tine, indiferent de situație.

Și asta pentru că, în trecut, ai fost alături lângă cineva care avea nevoie de un sprijin. Viața este ca un bumerang – ceea ce oferi, aceea primești. Ceea ce gândești, asta se reflectă în exterior. Ceea ce cauți, asta vei găsi.

Toată iubirea pe care o oferi celor din jur, se va întoarce în inima ta, din partea altor oameni care la rândul lor sunt deschiși să ofere lumină și iubire.

Cu drag, Mary