fb

„Te voi iubi, dacă…” Adevărul despre iubirea condiționată în relații!

Fiecare dintre noi crede în propriul adevăr despre iubire. Pentru cineva ea este asociată cu fiorii plăcuți din stomac ori de câte ori își vede persoana iubită. Pentru altcineva însă, ea este definiția implicării, grijii și a responsabilității. Și e okey să fie așa. Avem viziunile și experiențele noastre, care nu permit să perceperea dragostei într-un mod omogen.

Totuși, dacă ar fi să aruncăm o privire asupra construcției sociale în termeni de relații amoroase, observăm că, în linii mari, oamenii se împart în două tabere: cei care cred în iubirea necondiționată, și cei care sunt fideli conceptului de iubire condiționată.

Haideți să încercăm să clarificăm, care dintre acestea este mai funcțională, de fapt.

Iubirea necondiționată este generatoare de artificii emoționale. Prin ea, îndrăgostiții se declară atașați afectiv unul de celălalt indiferent de provocările, care le așteaptă în cale. Ei sunt încredințați că pregătirea lor psiho-emoțională de a rămâne dedicați în întregime relației va putea îndura răul, care le-ar putea amenința, în toate ipostazele sale.

Cât de minunată pare a fi această stare a lucrurilor. Totul e dulce și frumos, doar că, din păcate, rămâne a fi ireal. Ținem să evităm generalizările și specificăm faptul că întotdeauna există excepții. Aici, însă, vom relata despre un adevăr valabil în cele mai multe relații.

Dacă ar fi să privim analitic la conceptul de iubire necondiționată, ne-am da seama că chiar și în el persistă un anumit grad de condiționalitate. De ce? Pentru că, chiar și iubirea necondiționată vizează anumite angajamente. Cel puțin promisiunea de a iubi indiferent de orice este o condiție obligatorie, deși foarte distantă de realitate.

Mai mult de atât, conform psihologului Fredric Neuman (1) niciun fel de iubire nu este în totalitate necondiționată. Șocant, dar odată ce lăsăm ochelarii roz la o parte, cam asta vedem. Savantul ne oferă în lucrarea sa exemplul partenerului, care pășește, cu mândrie, în căsnicie, crezând că nu se va lăsa pradă adulterului pentru nimic în lume, dar care, până la urmă, înșală. Asta s-a întâmplat, pentru că el nu a prevăzut scenariul în care a fost trădat de soția sa.

Nu vrem să spunem că iubirea pură nu există. Nici într-un caz! Ea există, doar că, în lumea complexă în care trăim, ea trebuie susținută de anumite condiții (haideți să le numim angajamente). Ele nu anulează dragostea dintre voi. Dimpotrivă, ea o apropie de realitatea cu care va trebui să vă confruntați, simplificând-o.

Cel puțin din acest motiv, mariajul are sens, chiar dacă nu e o structură perfect funcțională pentru toți. El nu vă taie aripile, el vă dăruiește mai multe drepturi și obligații utile, ușurându-vă procesul de înțelegere și acceptare a partenerului.

De aceea, chiar dacă nu realizăm asta în întregime, fiecare dintre noi își dorește în subconștient o iubire condiționată, dar într-un mod corect, nu orientat către o finalitate mercantilă.

Puțini sunt cei care ar accepta ca partenerul lor să se dezică de muncă pentru a-și dedica viața călătoriilor și altor experiențe plăcute; puțini sunt cei care ar accepta să fie înșelați, pentru că partenerul s-a plictisit de viața lor intimă; puțini sunt cei care ar accepta să fie lipsiți de sprijinul psihologic al partenerului, pentru că acesta nu e dornic să-l ofere.

Cu toții avem necesități psihologice, financiare și de alt ordin, care trebuie respectate. Dar la rândul nostru trebuie să învățăm și noi să le respetăm pe ale partenerului. Anume acest acord, scris sau nescris, reprezintă totalitatea angajamentelor, care vă fac iubirea condiționată de anumite lucruri.

Iubiți sincer și trăiți-vă din plin dragostea adevărată, dar nu uitați niciodată de responsabilitățile pe care le aveți unul față de celălalt.

Advertisement

(1)- Neuman Frederic. Unconditional/conditional Love. Psychology Today. 15 mai, 2014.

Daniela M.