Te iubesc, dar sunt gata să plec. Iată de ce…

Ai fost mereu prioritatea mea. Am cedat de fiecare dată, doar să fi tu fericit. Am lăsat în urmă prieteni și visuri, doar să nu te simți tu prost. Deși, recunosc, trăiam propria iluzie. Speram că într-o zi voi fi răsplătită pentru efort, cu multă afecțiune și iubire.

„Ce mai vrei și tu?” Am auzit această expresie de atât de multe ori, încât a devenit deja o parte din mine. Chiar așa, ce să mai vreau și eu de la un bărbart perfect, doar are grijă de mine și de relația noastră. După atât de mult timp, îmi permit să fiu ironică.

Recunosc, te iubesc. Te-am iubit dintotdeauna, ca un fel de zeu al vieții mele. A fost cea mai mare greșeală a mea, să te ridic deasupra intereselor comune, superior tuturor așteptărilor mele. Tu însă nu ai reacționat într-un fel, ba chiar te-ai bucurat de acest statut.

El ți-a oferit șansa să trăiești această relație, fără a fi parte din ea. Să profiți de slăbiciunile mele. Veneai când aveai chef, plecai când credeai că e necesar. Închideam ușa din urmă, sperând că data viitoare totul va fi diferit. Tu vei fi diferit.

Limitele au fost atinse și depășite demult. Dincolo de ele, multă indiferență. O atitudine de cuceritor, de stăpân al Universului meu. „Așa se iubește”, spuneai tu, fără a oferi o îmbrățișare. Eu acceptat orice, pentru că nu mă gândeam la mine.

Mă gândeam dacă îți este bine, dacă mai ai nevoie de ceva, dacă visurile tale se vor împlini. Mă gândeam de fiecare dată ce pot să mai cedez, unde pot să mai sacrific, doar ca să fie bine. Aveai totul, dar nici asta nu era suficient.

Acum, sunt gata să plec

De fapt, am și plecat deja, doar că tu nu știi asta, nu simți acest lucru. Refuz să mai fiu rezerva cuiva, să mai trăiesc această dependență. Refuz să mi se anuleze orice dorință, vis, intenție. Iubirea nu a fost niciodată suficientă, pentru că a fost trăită unilateral.

M-ai provocat să uit de mine, dar nu ți crezut că acest îndemn poate avea efect invers. Indirect, m-ai provocat să înfrunt realitatea și să mă iubesc mai mult. Poziția t-a categorică a favorizat o revelația a sufletului meu, una în care nu mai aveai loc.

Sunt gata să plec definitiv din viața ta, nu pentru a-ți oferi o lecție. Plec pentru mine, pentru liniștea și libertatea mea, pentru cine sunt eu. „Datorită mie ești așa”, vei spune furios. Ce-ar fi să te împaci cu gândul că ești un nesimțit?

Pășesc cu mândrie înainte, convinsă că tot ce este mai frumos abia urmează să vină. Mi-am promis să evit pe cât de mult pot oameni care promit o mie de lucruri, fără a respecta nimic. Oameni care sunt gata să umilească, doar pentru a fi ei fericiți.

Oameni, care îndrăznesc să se folosească de bunătatea celui de alături, ca mai târziu tot ei să acuze, atunci când această bunătate expiră. Plec să-mi trăiesc viața, nebunia, iubirea, să respir un aer proaspăt și să știu că nimeni nu va mai spune ce să fac, cum să fac.

Te iubesc, nu pot scoate acest sentiment din inima mea. În timp, voi face pace și cu el. Voi înlocui imaginea ta cu un alt om, care va merita un sentiment sincer. Plec, știind că aceasta este cea mai bună decizie a vieții.

© De Vorbă cu Tine