fb

„Te-am părăsit pentru că nu ai avut curaj să-mi zici că ai pe alta…”

L-am iubit. Am crezut în el. L-am admirat și era în planurile mele de viitor. Era prezentul și viitorul meu. I-am citit sufletul. Avea multe regrete și a greșit de multe ori. Dar, cine nu greșește? Pentru mine nu conta cine a fost el în trecut, dar cine era în prezent cu mine. Avea multe de spus. Iar eu eram gata să-l ascult. Eram gata să-i ofer ce am eu mai bun. Spunea că sunt mică și nu înțelege de ce l-am ales pe el. El, cu un trecut, și până la urmă nu foarte bogat, s-ar fi gândit că sunt lângă el pentru banii lui. Dar, era un om simplu și îl iubeam.

Nu înțelegea că îl iubesc pentru ceea ce este, că îl iubesc cu toate defectele. Pentru el era greu să nu asculte lumea, chiar dacă spunea că cunoaște mai bine viața. Prietenii spuneau că îl voi părăsi, pentru că sunt tânără. Și… Da, te-am părăsit dragule. Nu pentru că nu te-aș mai fi iubit sau că am plecat la altul cu bani. Nu sunt genul de femeie ieftină. Tu știi asta. Nu te-am părăsit, pentru că m-aș fi lăsat influențată de cei care îmi spuneau că ești prea mare pentru mine. Nu… Te-am părăsit pentru că nu ai avut curaj să-mi zici că ai pe alta. Apoi, mi-ai spus că ea e mai frumoasă și are forme. Ți-am urat iubire sinceră. Doar că ai realizat nu oricine poate să ti-o ofere.

M-ai căutat, mă doreai înapoi. Nu m-am întors, chiar dacă te iubeam. Nu m-am întors, pentru că sunt în stare să iert orice greșeală, dar nu și să o uit. M-ai trădat, m-a durut. Pur și simplu tu nu ești omul meu. Omul meu mă va iubi. Nu va spune „tu”, dar „noi.” Vezi diferența?

Nu vă întoarceți acolo unde ați fost trădate, se va repeta și a doua oară.

Cu drag, Mary!