fb

Tainele psihologiei: triunghiul Karpman sau cum să faci față manipulării în comunicare

În relații uneori se formează un „triunghi amoros”. Nu poți să-l invidiezi pe cel care a nimerit în el deoarece această persoană este foarte și foarte greu de salvat.

De cele mai multe ori, într-o relație se formează „triunghiul lui Karpman” (model de comunicare, potrivit psihologiei sociale). Nimeresc în acest triunghi practic toți. Însă știu despre el foarte puțini. Este foarte bine să știi despre existența acestui triunghi deoarece, de foarte multe ori, acesta aduce mai multe probleme decât unul amoros.

TRIUNGHIUL KARPMAN

În rolurile principale: VICTIMA, PERSECUTORUL și SALVATORUL.

Scenariile sunt următoarele:

Actul 1: «Victima» își caută un «Salvator», pe umerii căruia va arunca toate responsabilitățile pentru soluționarea problemelor sale. Dacă victima reușește să-l ademenească pe salvator, atunci capcana se închide și astfel se formează triunghiul.

Actul 2: «Victima», problemele căreia nu se rezolvă, se transformă în «Persecutor», și începe să caute vinovații pentru faptul că viața nu îi este așa cum își dorește. Totuși vinovat de asta este fostul «Salvator», peste care își aruncă toată furia și nervii fosta victimă.

Actul 3: Fostul «Salvator», care între timp a devenit «Jertfă», nu înțelege cum a fost posibil ca el să devină țap ispășitor.

Morala: Dacă ți s-a cerut să fii salvator, atunci, cel mai probabil, vei fi cel învinovățit în caz că se soldează cu eșec. Așa că ai face bine să te gândești de trei ori înainte de a decide să iei responsabilitate pentru problemele străine.

Iată câteva dintre situațiile care se întâmplă în viața de zi cu zi:

Copilul neascultător

În familia Popescu e nenorocire. Copilul a încetat să îi mai asculte pe părinți. „Nu putem face nimic cu el. Poate ne sfătuiți cum să-l educăm?” – se adresează cu speranță familia Popescu către familie Iurcu. Două dintre roluri au fost deja stabilite: copilul este persecutorul, părinții – victimele.

De mult timp deja trebuia să-l bați, – spune un membru al familiei Iurcu, asumându-și rolul de salvator. Nu îi va fi nimic, garantăm. Îi dai vreo două palme și va fi ascultător!

După ce i-au dat „vreo două palme” copilul familiei Popescu fuge de acasă. Familia Popescu caută vinovații pentru acest lucru. Este evident că în ochii lor vinovată este familia Iurcu. În momentele de furie, ei încep să se plângă cunoscuților: «Nici nu îți poți imagina ce ne-a sfătuit familia Iurcu să facem!»

Iubire distrusă

Am văzut cum a sărutat-o… iar după ce au ieșit din cafenea, au luat un taxi și au plecat undeva…», — prietena ta, distrusă, plânge pe umărul tău povestindu-ți cât de imbecil este iubitul ei. Printre lacrimi te obligă: «Spune-mi, ce să fac acum?

Într-un acces de furie, o convingi să se despartă de el. Băiatul oricum va pleca la acea tânără din cauza căreia prietena ta varsă șiroaie de lacrimi. Peste câteva zile însă, afli cu stupoare, că anume tu ești vinovată că prietena ta a rămas singură. Cel puțin asta crede ea și câțiva amici comuni cărora ea a reușit deja să-și împărtășească istoria.

Un acord de parteneriat

Raportul de la contabilitate este foarte prost realizat», — se plânge directorul companiei managerului care administrează serviciul de contabilitate. «Nu vă faceți griji, garantăm că în trei luni, lucrurile vor reveni la normal“, — spune managerul, simțindu-se în acel moment un adevărat salvator al companiei.

Este foarte plăcut că dvs vă asumați rezolvarea acestei probleme“, — spune cu bucurie directorul, semnând contractul de parteneriat. Managerul se simte incomod să spună că o parte din responsabilitate pentru rezultat îl poartă și compania care i-a solicitat serviciile. Cu timpul această „incomoditate” devine mai apăsătoare.

Parteneriatul a început. Directorul companiei, care nu s-a așteptat că va trebui să muncească pentru a obține rezultate, este înfuriat: «Ați promis trei luni, însă nici până acum nu este vizibil vreun rezultat».

Devenind «persecutor», directorul companiei îi convinge pe toți afaceriștii pe care îi cunoaște să nu apeleze la serviciile de contabilitate prestate de firma respectivă.

În toate aceste istorioare «victima» nu este chiar atât de victimă, ci mai degrabă un manipulator care aruncă responsabilitățile pe umerii altora. Compătimire merită «salvatorul», care de cele mai multe ori se transformă în țap ispășitor, dacă cumva viața așa-numitei «victime» ia o întorsătură neașteptată.

…care este greșeala și ce trebuie să faci?

Care este greșeala cea mare a «salvatorului»? Un manager american a răspuns la această întrebare cu următoarea metaforă:

Păzește-te de „maimuțe”! Fiecare angajat care intră în biroul tău, aduce după el o turmă de „maimuțe” – probleme mari și mici pe care el vrea să le discute cu tine. În realitate însă, el dorește un singur lucru – să lase aceste „maimuțe” pe umerii tăi, pentru ca tu să te chinui împreună cu el. PĂZEȘTE-TE! Ai grijă ca fiecare care intră în biroul său să iasă împreună cu „maimuțele” sale…

Este un sfat extrem de bun. Oricât de mult și-ar dori «victima» să lase aceste griji asupra ta, tu ești obligat să i le întorci. Uneori acest lucru poate fi foarte dificil, deoarece o „victimă experimentată” este asemeni unui bulldog – odată ce și-a băgat colții în tine, cu greu poți să te eliberezi de ei.

De aceea este nevoie să știi anumite tehnici pentru a face față unor asemenea situații:

REFUZUL DIRECT

  • Ascultă, este viața ta. Și nu cred că am vreun drept să mă bag în ea. Așa că mai bine decizi singură cum să trăiești mai departe…
  • Îi spui deschis omului că nu ești pregătit să îi asculți și să îi rezolvi problemele. O asemenea tehnică este binevenită în cazul relațiilor de afaceri sau cele nu chiar atât de apropiate.
  • În cazul „copilului neascultător”, familia Iurcu putea răspunde răspicat: «Nu vă putem ajuta cu nimic. Educația copilului este individuală și nu dorim să ne amestecăm în familia voastră. Trebuie singuri să vă rezolvați această problemă».

AJUTĂ-L CU ENERGIE, NU CU SFATURI

  • De cele mai multe ori, persoana care a devenit victimă este decăzută moral, nu are putere și energie pentru a lua o decizie independentă.
  • În acest caz este logic ca să ajuți cu energie, nu cu sfaturi. Trezește persoana respectivă, readu-i dorința de a acționa, de a schimba ceva!
  • În cazul „iubirii distruse” ar fi binevenite următoarele cuvinte: «De ce te prefaci copil mic??!! Cum așa nu știi ce să faci? Nu mai ești în clasa întâi! Așa că pune creierii în mișcare și gândește-te! Acționează!»
  • După asemenea cuvinte, prietena ta va decide singură cum să procedeze cu iubitul său. Și respectiv nu va mai pune această probleme pe umerii tăi.

ARUNCĂ SĂGEȚI

  • Dacă victima vrea soluții de la tine, ai putea să îi spui într-un mod delicat că nu s-a adresat la persoana care trebuie și să-i indici săgeata către cineva care ar putea juca cu ușurință rolul de «salvator» în această situație.
  • În cazul „copilului neascultător”, familia Iurcu poate recomanda familiei Popescu să ceară ajutorul unui psiholog de familie care cu siguranță i-ar putea propune soluții pentru problema lor.
Advertisement

CONTRACT CU DELIMITAREA STRICTĂ A RESPONSABILITĂȚILOR

  • Este o tehnică des întâlnită în afaceri: se semnează un contract în care responsabilitățile fiecărei părți sunt strict prezentate. Dacă managerul firmei de contabilitate ar fi prezentat din start sarcinile pe care trebuie să le îndeplinească directorul companiei, atunci cel din din urmă nu ar fi avut motive de furie.
  • Încheind un contract cu indicarea strictă a responsabilităților, dai de înțeles «victimei», că o ajuți în acea măsură cât este indicat în contract. Cealaltă parte a responsabilităților o va determina pe victimă să acționeze singură pentru a soluționa problemele.
  • Trebuie de înțeles că «triunghiul lui Karpman» — este doar un model. Și ca și oricare model este puțin aproape de realitate. Uneori oamenii îți cer sfatul nu pentru a arunca responsabilitățile pe umerii tăi, dar pentru simplu fapt că au nevoie de informații în plus.
  • Analizează lumea cu atenție. Dacă o persoană are nevoie doar de părerea ta – oferă-i un sfat. Însă dacă vezi că acea persoană vrea să te implice în problema sa – ai face mai bine să nu accepți.