Știu ce merit cu adevărat. Nu voi mai permite un comportament lipsit de respect, niciodată

Pentru o perioadă prea mare de timp am permis prea multor oameni să îmi încalce limitele și să nu mă aprecieze la justa valoare. Prea mult timp și prea des am iertat. Cel mai uimitor lucru este că nimeni nu și-a cerut iertare și nici nu le-a părut rău.

Toți au fost ferm convinși că totul este în regulă. Ce am făcut eu? Am zâmbit și m-am prefăcut că totul este în regulă. De ce am făcut asta? De teamă. Din teama de a nu pierde prietenii, rudele, persoanele dragi. Îmi era teamă că vor pleca din viața mea și voi rămâne singură.

Doar gândul de a fi singură era foarte înfricoșător. De aceea am preferat să tac, să mă prefac că nu se întâmplă nimic și nu am schimbat nimic. Am plâns, am suferit, dar în același timp am pretins că sunt fericită. Am mers înainte, doar pentru a putea numi măcar pe cineva prietenul meu, doar pentru a avea pe cineva care să mă înțeleagă. Și am ajuns ca într-un final să-mi donez toată dragostea de care aveam nevoie.

Nu mai vreau să mă prefac că totul e în regulă, că nu am fost umilită și rănită. Nu mai vreau să ascund durerea mea și suferința mea. Nu mai vreau să dau o a doua șansă nimănui. Nu mai vreau să mă prefac că totul este în regulă și nimic nu se întâmplă.

Nu, nu sunt supărată pe ei.

Nu sunt obosită cu nemulțumirile mele și nici nu-mi doresc răzbunarea. Dimpotrivă, iert pe toată lumea și o fac sincer, din toată inima. Pur și simplu nu mai vreau să fiu marionetă în mâinile cuiva.

Am început să-mi cunosc propria valoare și nu mai vreau să permit nimănui să nu mă mai respecte. Recunosc și înțeleg că am făcut o mulțime de greșeli, dar a fost pentru că am lăsat oamenii să între în inima mea și să profite de dragostea și bunătatea mea. Mi-a fost frică că nu mă vor mai iubi.

Am oferit iubirea de care am fost în stare. Cel mai trist este că așteptările mele nu au fost îndeplinite. Am crezut că dacă voi avea răbdare, toate se vor aranja la locul lor, dar nimic nu s-a schimbat. Nu m-am simțit iubită, nu am primit ceea de ce aveam nevoie. Toate sacrificiile mele au fost în zadar, iar în schimb am primit durere.

Trăiesc demult cu această durere lăuntrică, că nici nu mai simțeam cum sunt rănită. Brusc, mi-am dat seama ce a devenit viața mea: un tunel întunecat fără o rază de lumină, un adevărat iad. Nici nu-mi venea să cred că mie mi se întâmplă toate acestea. Că această fată tristă, dezamăgită, disperată sunt eu.

Am decis că e de ajuns!

Trebuie să mă opresc dacă vrea să mă salvez și să merg mai departe cu capul sus. Am făcut o alegere: să nu mai fac parte din acest coșmar și niciodată să nu mă mai întorc în acest coșmar. Da, a fost dificil și dureros, dar am rezistat.

Acum știu că pot iubi și că pot fi iubită la rândul meu. Știu că merit o atitudine frumoasă și corectă față de mine. Nu voi mai permite nimănui să profite de mine sau să fie lipsit de respect. Valoarea mea nu mai depinde de cineva. Nu mai accept în viața mea persoanele nepoliticoase, neprietenoase, indiferente, profitoare.

Singurii oameni care vor exista în viața mea vor fi cei care mă vor respecta și mă vor accepta pentru ceea ce sunt cu adevărat. Acum știu că niciodată nu mă voi abate de la calea către scopul meu, indiferent de cum vor evolua circumstanțele.

Source :