Știi de ce rămânem atât de des dezamăgiți de omul de alături? Pentru că suntem convinși că el va face pentru noi ceea ce facem noi pentru el

Vrem mai mult decât oferim. Și atunci când oferim neapărat așteptăm un răspuns. Nu mai există dorință și pasiune independente de interes. Ne aruncăm orbește în relații, crezând că vom găsi acolo fericirea adevărată. În tot acest timp reproșăm celuilalt că e indiferent, că e rece, fără a înțelege că el se implică așa cum crede că e corect. Poate mai puțin decât noi, dar la fel de sincer. Iar noi ne dezamăgim repede. Spunem un: „totuși nu mă iubești” și plecăm.

Și este greșit. Da, o relație neapărat trebuie să fie reciprocă și implicarea trebuie să fie de ambele părți. Dar toate acțiunile noastre nu trebuie să fie în mod obligatoriu dependente de acțiunile celuilalt. Nu trebuie să dorim neapărat la fel de multă dragoste, la fel de multe îmbrățișări, la fel de multe săruturi. Atunci nu mai iubim, ci calculăm numărul și facem concluzii.

Trebuie să acceptăm omul de alături așa cum ne acceptă și el pe noi. Dacă este dragoste și dorința de a construi împreună, niciodată nu va exista nemulțumire. Dimpotrivă, fiecare va încerca să aducă partea lui de fericire, pentru a crea o fericire comună. De asta e inutil să te dezamăgești de cineva doar pentru că nu iubește la fel de mult. Într-o relație mereu va fi cineva care va iubi mai mult și cineva care va iubi mai puțin. Și această proporție va oscila în diferite perioade de timp. Dar pentru asta și este relație. Fiți fericiți că vă aveți unul pe celălalt și nu vă irosiți dragostea pe mărunțișuri.

Știi de ce rămânem atât de des dezamăgiți de omul de alături? Pentru că suntem convinși că el va face pentru noi ceea ce facem noi pentru el.

Foto: nur.kz