fb

Singurul moment care contează este prezentul, ceea ce este acum

Nu suntem aproape niciodată prezenți și atenți la viața care se întâmplă în jurul nostru. Singurul moment care contează este prezentul, ceea ce este. Trăim în paralel cu viața care ni se întâmplă și evadăm din universul real într-unul doar al nostru pentru că acolo suntem singurii stăpâni ai realității, putem controla ceea ce ni se întâmplă și ne simțim mai liniștiți. Cel puțin aparent. Prezentul solicită atenția. Prezența conștientă, te cheamă să fii acolo cu totul, cu mintea ta, cu corpul și cu trăirile tale.

Prezentul te consumă. Îți oferă singurul spațiu real în care îți poți trăi cu adevărat timpul. Îți oferă singura dimensiune reală în care exiști. Îți aduce bucuria momentului în care există doar ceea ce se întâmplă în acel moment nu și tristețea amintirilor trecute, nu regretul pentru neîmpliniri, nici vinovăția pentru greșeli, nici frica pentru viitor. Doar ce este fix în momentul ”acum”, care, indiferent cum este, are o soluție, se trăiește. Atenți la prezent, mintea se ocupă cu ceea ce se întâmplă de fapt, nu cu proiecțiile, iluziile și amăgirile sale și, prin urmare, se liniștește. În acel spațiu de liniște, totul pare mai ușor. Cel puțin ai atenția concentrată cu adevărat pe soluțiile necesare pentru problemele cu care te confrunți. Faci ceva, nu doar te agiți în legătură cu ceea ce ai de făcut.

Viața o trăiești cu adevărat doar atunci când mintea ta este acolo unde ești și tu, în prezent, în ceea ce faci fix în acel moment.  Speli vasele, fă exact asta. Simte apa, este suficient de caldă, cum o simți pe piele? Îți place mirosul detergentului? Uită-te exact cum faci mișcările pentru a nu scăpa farfuria din mână. Fii acolo! Citești? Fii cu totul în acea poveste. Mănânci? Un întreg spectacol de gusturi, culori, arome. Simte-le și bucură-te de fiecare senzație. Vorbești cu un prieten? Fii acolo cu toată atenția ta. Cuprinde-l, ascultă-l ca și când acum auzi ce vrea să spună cu adevărat, însotește-l și oferă-i cu generozitate timpul și mai ales, atenția ta. Va fi fascinat fără să știe de ce s-a simțit atât de bine cu tine. Poate, cu adevărat s-a simțit important, ascultat. A simțit cum contează în mod real pentru cineva și asta este ceva neprețuit. Mulțumește-i că ți-a oferit această ocazie să i te oferi și să înveți încă puțin din ce are prezența deplină de oferit. Iubești? Fii acolo cu totul! Nu fi doar o formă goală, celălalt te va simți chiar dacă nu îți va spune. Chiar dacă pare că-i oferi tot ce își dorește, va simți absența, vidul și nu va ști să spună ce lipșește doar că va fi trist și frustrat. Iubește-l cu totul dacă ești convins că vrei să fii acolo lângă el. Arată-i asta cu toată ființa ta .

Asta ne lipsește nouă, celor mulți ai acestui veac. Ne lipsește viața trăită nu proiectată, nu exhibată, nu cosmetizată, doar trăită prezent și simplu, atenți și conștienți de ceea ce se petrece și simțim. Ne-am învățat cu a trăi virtual așa încât pierdem plăcerile simple. Nu mai știm să ne bucurăm de o adiere, de un parfum, de un sunet, de culori. Ne topim în mulțime și în anonimat pentru că ne pierdem de noi încercănd să fim ca alții sau demonstrându-le lor mai multe,  decât trăind pur și simplu pentru noi. Trăim pe fugă, absenți, conectați la o mie de surse mai puțin la cea esențială, prezența noastră trăită conștient și atent.

Suntem cu adevărat și ne încredințăm de existența noastră atunci când ne disciplinăm mintea să se desprindă de zgomotul ei neproductiv, de fuga ei constantă oriunde altundeva decât acolo în acel moment pe care cu adevărat nu mai știm să-l trăim și prin urmare, cu greu ni-l mai putem aminti. Ați observat că ne construim mai puține amintiri? Avem nevoie de suport: digital, pe hârtie, oriunde, pe calculator, disc, telefon, mai puțin în memoria noastră. Nu mai suntem capabili să păstrăm amintiri sau mai exact, să reușim să le rememorăm, pentru că nu suntem cu adevărat prezenți când trăim. Nu gustăm momentul. Nu ne făurim ancore pentru a ne reaminti. Nu mai avem răbdarea să fim acolo, senzație cu senzație și apoi ne mirăm că nu ne mai mulțumește aproape nimic deși avem mai multe ca oricând. Degeaba le avem dacă nu mai știm să fim. Și este o realitate tristă, din care avem nevoie să ne trezim cât de curând. Netrăind cu adevărat, ne temem să murim. Și mai important decât să dăm ani vieții, este să dăm viață anilor pe care îi trăim, atâția cât ne sunt dați. Cei care fac asta, sunt prezenți în viața lor. Sunt acolo, pentru ei și pentru ceilalți.

În prezență, ritmul pare să se încetinească, ieșim din goana nebună a minții, se așterne o pace blândă, în noi se lasă o liniște și putem respira în tihnă, bucurându-ne. Trăind prezenți și conștienți, suntem vii cu adevărat, suntem acolo și ne trăim  nu doar ne lăsăm trăiți.

Poate părea înspăimântător, de-a dreptul imposibil așa ceva, într-o lume care aleargă nebună și trebuie să fie mereu în altă gară, într-un plan de viitor, un nou proiect și niciodată nu are timp să stea, deci, ce înseamnă asta să te oprești și să trăiești în prezent. Și toate astea care trebuie… cui rămân? Zgomotul, agitația, alergarea și lipsa acută de timp nu te fac mai plin de viață, poate doar prea ocupat să trăiești. Acum, fiecare alege ce își dorește cu adevărat. Pentru tine, ce este important?

Aveți grijă de voi!