fb

Și îmi tot spun să nu visez…

Și de ce să nu visez, când sunt prizonieră într-o lume în care invidia încătușează inimile oamenilor, iar ochii sunt prada banilor, a drogurilor și a altor chestii stupide prin care „evadezi” din realitatea crudă.

De ce să nu visez, dacă inima-mi cere un strop de fericire pentru a-și potoli dorul și setea de tine? De ce să nu visez, dacă buzele se usucă de dorul sărutărilor tale, iar trupul strigă după plăcerea atingerilor pe care odată mi le ofereai din plin? De ce să nu visez la singurătate, dacă sunt în jurul meu atâtea persoane false, care pretind că mă iubesc, dar mă târăsc tot mai aproape de marginea prăpastiei? De ce să nu visez, când zâmbetul de pe fața mea este, de fapt, un mod de a ascunde toată durerea care mă încearcă?

De ce să nu visez?

Tu, de ce nu visezi? Pentru că îți este frică de granițele pe care le vei depăși? Ti-e frică să nu fii judecat? Ți-e frică să realizezi că te trezești lângă un om pe care nu-l mai iubești, ți-e frică să privești în ochii cuiva și să știi că vezi doar minciună, ți-e frică că nu vei ajunge la înălțimea viselor tale?

Visează! Trăiește și luptă pentru gândurile care-ți bântuie sufletul și mintea! Oferă-ți acel moment în care poți fi tot ce vrei tu, poți simți tot ce vrei tu să simți și poți fi cu cine visezi tu să fii. Visează! Visul e poarta de ieșire spre fericire, este refugiul vieții tale.

M.