El trăiește aventura, rămâne lângă tine atât timp cât lucrurile nu se complică prea mult, se bucură de această poveste. Dar, dincolo de emoții superficiale nu există acel atașament emoțional, acea siguranță, acele gânduri pozitive, acele motive importante.
Există prea multe îndoieli, prea multe semne de întrebare, atât de multă incertitudine în comportamentul său. Există gesturi care aduc frică în relație, cuvinte care te umilesc, acțiuni care te îndepărtează de el, deși înțelegi că nu este normal asta.
Îți dai seama că totul trebuie să se întâmple diferit. Dacă ar exista sentimente sincere, dacă i-ar păsa cu adevărat ar ține cont de stările tale, ar avea grijă de sufletul tău, s-ar interesa de lumea și de viața ta, ar fi conectat emoțional.
El însă știe că nu veți fi împreună pentru toată viața, știe că această relație se va sfârși într-o zi. Atunci, de ce să se complice cu răspunsuri sincere, cu implicarea din fiecare zi, cu reacții potrivite în fața provocărilor.
Îi este mai simplu să joace rolul unui personaj indiferent, să vină și să plece când vrea, să se folosească de slăbiciunile tale. Îi este convenabilă dependența ta, dorința de a construi, de a dori tot binele relației, felul în care implori atenție și implicare.
În acest fel doar el controlează lucrurile, doar el impune anumite comportamente, doar el merită toată aprecierea și admirația. Tu rămâi alături atât timp cât își dorește asta. Imediat cum se va plictisi sau va găsi altă victimă, va pleca.
E vorba despre priorități și emoții sincere
Întreabă-te cât de prezent este în relația voastră, cât de multe lucruri știe despre tine, cât de implicat este atunci când ai nevoie de ajutorul său, cât de asumat este atunci când greșește, cât de mult construiește și de câte ori ți-a spus că te iubește.
Dacă te consideră doar o rezervă, dacă în sinea lui știe că se va despărți de tine, va manifesta un comportament egoist, indiferent, se va îndepărta la prima problemă mai complicată, va găsi tot felul de scuze, va avea atât de multe pretenții.
Își va permite să te critice la fiecare pas, va da vina pe tine atunci când va eșua, îți va judeca alegerile și nu-i va păsa atunci când vei suferi. Nu va fi acel bărbat afectuos și grijuliu, devotat ție și gata să cedeze în situații dificile.
Alege să ascundă de tine multe lucruri, se folosește de minciună pentru a denatura realitatea, pentru a păstra distanța de sufletul tău, descoperi în timp că are alte planuri, alte interese, altă viziune despre viață și relație.
El nu vrea să-și asume nimic, îți poate reproșa orice fleac, având în același timp atât de multe pretenții. Nu ești parte din lumea lui, nici nu vrea să te accepte în inima lui, nu simte pentru tine nimic. Ești doar o aventură.
Nu accepta umilința și suferința de dragul unei iluzii, nu alege să lupți pentru amândoi, sperând că într-o zi totul se va schimba. Realitatea contează cel mai mult. Dacă nu îi pasă și nu are intenții serioase, refuză să fii o rezervă, lasă loc pentru iubire și încredere în inima ta.
© De Vorbă cu Tine





