Uneori, indiferent cât de mult vrei ca lucrurile să funcționeze, înțelegi că nu mai are rost. Relația în care ești te face să uiți de tine, omul de alături este un indiferent. Pur și simplu continui o poveste în care nu te mai regăsești.

Iubirea față de această persoană a dispărut, la fel și respectul, încrederea și acea stare de singuranță. Altele sunt motivele pentru care ai rămas alături. Poate că te-ai obișnuit cu această formulă, cu atitudinea lui, cu lipsa de afecțiune.

Sau îți este milă de acest om, riști să sacrifici o parte din tine de dragul acelor amintiri comune, de dragul speranței, sau a iluziei. Poate că îți este frică de reacția sa, atunci când îi vei spune că pleci. Ești forțată să continui, să trăiești durerea.

Cert este că nimic nu mai este la fel, atunci când iubirea dispare. Relația se transformă, devine o mocirlă a reproșurilor, a amintirilor triste, a certurilor interminabile, a unor comportamente care nu sunt demne pentru un partener.

Comunicarea devine și ea toxică. Nu mai există afecțiune, atenție la detalii, la felul în care transmiți un mesaj. Nu îți mai pasă de stările celui de alături, nu îți mai faci griji. Îți permiți să judeci, să ceri totul, să forțezi lucrurile.

Alegi să transformi o banală ceartă într-un motiv de ură, în loc să cauți compromisul. Alegi să critici fiecare pas și fiecare decizie făcută de partener, în loc să empatizezi cu el. Alegi să te retragi în propria ta lume, în loc să-ți deschizi sufletul.

Nu mai ai răbdare

Trăiești o singurătate în doi. Trăiești un sentiment de neputință, de rătăcire, știi că nimic din ceea ce se întâmplă în relație nu te mai face fericită, nimic nu te mai provoacă să demonstrezi, să lupți, să fii prezentă.

Cauți să te distanțezi de tot ceea ce înseamnă decizii comune, experiențe trăite în doi. Cauți să petreci timpul cu alți oameni, să umpli acest spațiu cu alte lucruri, să ignori realitatea. Iubirea nu mai este sentimentul care motivează.

Ajungi să nu mai vrei nimic de la acest om, nu mai speri că lucrurile pot fi îmbunătățite, nu mai crezi că ziua de mâine poate aduce o schimbare. Aștepți acel moment trist, când ultima picătură de speranță va dispărea.

Te-ai obișnuit cu acest om, îl cunoști atât de bine, el te cunoaște la fel de mult, însă nu este suficient pentru a vrea să construiești mai departe. Nu sunt suficiente amintirile, pentru a avea puterea să-l privești cu încredere.

Ai păstrat anumite sentimente pentru el, însă nu e vorba despre afecțiune. Îți este frică să respingi, să îndepărtezi o parte din tine, sau îți este frică să fii respinsă, să te trezești față în față cu realitate dură.

Nu lăsa timpul să distrugă încrederea din tine. Dacă simți că nu mai are rost, nu opri lângă tine un suflet. Dacă simți că nu mai iubești, nu sacrifica totul pentru o iluzie.

© De Vorbă cu Tine