fb

PovesteaTa: „Scrisoare de adio pentru bărbatul pe care l-am iubit cel mai mult în viață. Și încă îl mai iubesc…”

Ea este N.. M-a rugat să postez povestea ei și așa am făcut. Știți momentul când te sufoci sufletește, ai nevoie de o gură de aer și gura asta de aer poate fi o discuție cu cineva sau o simplă scrisoare scrisă sincer? Iată un asemenea moment…

„De unde am început şi unde am ajuns. Cu cine am început şi cu cine am ajuns la acest final. Am început împreună, dar acum nu mai eşti aici. Nu mai eşti de mult timp. Nu ştiu pe unde te-ai rătăcit, la alt capăt de drum cred. Nici nu cred ca m-ai însoţit până aici, o fi fost doar umbra ta.

M-am uitat de mii de ori înapoi, poate te văd, poate mă ajungi din urmă. Dar nu, în zadar. M-am uitat şi înainte, crezând că poate mă aştepţi la un capăt de drum, cerându-ţi iertare că nu m-ai aşteptat. Dar nu. Nici lângă mine nu eşti. M-am uitat şi în stanga şi în dreapta. Nu eşti nicăieri. Am ochii plini de lacrimi şi braţele goale de tine.

Acum realizez, după atâta timp, după atâtea dezamăgiri, că tu… Da, că tu eşti un singur lucru: fie trecutul meu care mă urmăreşte acum, în prezent, fie prezentul meu pe care nu vreau să îl fac trecut.

Cu fiecare pas făcut, cu cât înaintăm mai mult, cu atât tu mă trăgeai înapoi, pentru că asta ai fost tu pentru mine. Nu ai fost persoana care mă ţinea pe loc, ci persoana care ma trăgea înapoi. Trei paşi înainte, zece înapoi. Vezi cât de înapoi m-ai adus? M-ai distrus şi nu ştiu ce ai mai vrut. Ce? Eu nu ştiu. Nu ştiu.

Nu cred că voi şti vreodată. Degeaba stau lângă telefon, aşteptând poate să sune. Un semn. O minune. Aştept să suni. Oare va suna? Oare va veni? Aştept un străin care mi-a fost atât de drag. Un străin care mă adora. Ce prostuţă, nu?

După ce ne-am despărţit, încă te sunam. Voiam să te aud, sa stiu ce faci, daca esti bine. Asteptam sa imi spui ca totul va fi bine si ca nu s-a terminat asa. Ca nu ma vei lasa niciodata, asa cum mi-ai promis atunci, in acea seara. Ca ma iubesti si ca iti lipsesc. Cerseam cuvinte. Ce ridicol! Ce ridicola eram cel mai probabil in fata ta. Am asteptat atat de mult sa se intample o minune. Probabil ca… nu am avut noroc. Azi iti zic… „ramas bun” deocamdata, mai am multe de spus. Atat de multe. Si nu am sa te uit niciodata. Te voi pastra in inima mea ca fiind cea mai… nu mai conteaza asta, nu pentru tine. Si sa stii ca voi fi mereu aici pentru tine. Mi-ar fi placut sa fi ramas prieteni… buni prieteni. Sa ma suni, sa imi ceri un sfat si sa imi povestesti despre relatiile tale amoroase. Sa imi spui cat de mult o iubesti si cat de mult te iubeste. Dar va ramane doar o dorinta. Un vis. Si imi va trece. Acum doar in vise mai suntem amandoi, pentru ca realitatea e mult prea cruda pentru mine. Prea dura sa o pot suporta singura. Am atat de mare nevoie de tine, sa ma ajuti sa trec peste toate. Ce tot spun? Trebuie sa fac fata singura acestei dureri. Trebuie sa imi sterg lacrimile si sa merg mai departe. Fara tine. Sa invat sa traiesc fara tine. Oricum, nici cu tine nu as fi putut trai. Tu o iubeai pe ea. O iubesti pe ea. Dar stii? Nu imi pare rau ca te-am iubit. Ca te iubesc. Ca ti-am dat tot ce a fost mai bun si mai fumos in mine. Mai pur. Mai sincer. Eu macar am reusit sa iubesc. In schimb tu doar ai mimat.

Iti multumesc pentru tot. Iti multumesc pentru ca macar mi-ai dat iluzia ca ma iubesti. Iti multumesc pentru ca m-ai facut fericita. Atat de fericita! Am atins punctele maxime. Ca mai apoi sa le ating si pe cele mai de jos ale suferintei. Nici asta nu regret. Nu imi pare rau de nimic. Doar atat: ca s-a terminat, ca nu am putut sa fac nimic ca sa mai ramai, ca nu te-am facut sa ramai. Nu ti-am dat motive sa ramai, sa nu pleci. Probabil as fi preferat sa mai fiu mintita, cat de putin. Ca sa mai fiu cu tine cateva clipe. Iti multumesc chiar si pentu clipele in care am avut atat de mare nevoie de tine si nu ai fost aici. M-au facut mai puternica. Si ele m-au ajutat mult in desprinderea de tine. Sa ma instrainez de tine. Iti multumesc chiar si pentru clipa aceasta in care incerc sa ma indepartez de tine. Voi reusi. Poate, intr-o buna zi…

Traiesc cu speranta ca voi invata sa traiesc fara tine. Si sper sa reusesc. M-am saturat sa traiesc ancorata in acea zi. Ma voi desprinde si de asta, de toate amintirile pe care le-ai lasat in urma ta. Ma voi desprindere chiar si de sarutul tau, de imbratisarile tale, de zambetul tau. M-am saturat sa traiesc în trecut, caci asta am facut pana acum: mi-am transformat prezentul în trecut. Ai plecat când mi-a fost cel mai greu, dar nu sunt suparata pe tine. Sunt suparata pe mine. Față de tine, mai bine zis, am un sentiment de dezamagire, tradare.

Mi-a fost cel mai tare frica, ca într-o buna zi sa te pierd. Si ma intreb cum sa te pierd, cand probabil nu mi-ai apartinut niciodata. Nu stiu daca te voi mai vedea vreodata in fata mea sa iti pot simti mirosul, sa iti simt parfumul. As vrea sa mai gust din calduroasele tale imbratisari si din dulceata sarutarilor tale. Of! Incerc sa imi iau ramas bun de la tine. Vreau sa ajung la un ‘Adio’ mai putin dureros pentru mine, dar tot ceea ce fac, este sa imi fie dor de tine, sa te strang in brate si sa te sarut asa, in gandul meu..

De ce ai facut toate astea? Unde ti-am gresit? Sa imi cer iertare pentru toate cate am facut si pentru toate cate ti-am oferit? Pentru faptul ca m-am intins ca pe tava in fata ta? Scuza-ma. Scuza-ma, te rog.  Iarta-ma! Iarta-mi ochii ca te-au privit atat de mult incat mi te-ai intiparit pe retina, iarta-i pentru noptile nedormite si pentru cele dormite cu gandul la tine.

Iarta-mi bratele ca te-au strans atat de tare in ele si mainile pentru ca ti-a dat drumul. Iarta-mi picioarele ca au obosit sa mai alerge dupa tine. Iarta-mi pasii ca nu se mai indreapta catre tine. Iarta-mi neputinta de a trece mai departe si nevointa de a te uita. Iarta-mi tot si toate cate ti-am facut, si binele si raul. Si cuvintele rostite si cele nerostite. Faptele, dragostea, dorul.

Privesc peste umăr şi văd cum dorul mă ajunge din urmă. Mi-e dor. Îmi lipsesti. Te cam vreau inapoi. Nu azi, nu mâine. Mereu. Nu ştiu ce să fac fără tine. Te iubesc. E momentul să îţi spun…. Îţi voi spune, dar mai târziu. Să ştii că şi eu te iert fără măcar ca tu să îmi ceri asta şi fără ca tu să vrei asta. Te iert, iubirea mea.

Te voi ajuta mereu, mereu voi fi alături de tine. Îţi promit! Dar atât, în faţa mea vei fi un străin, cum ai fost şi la început, înainte să te cunosc, înainte să te iubesc. Mai străin decât atunci. Aşa cum mă mint că eşti şi acum. Străinul meu bine cunoscut. Atât de bine te cunosc. Îţi cunosc gândurile, replicile, gesturile… tot. Două lucruri nu le înţeleg, nu le ştiu şi nu le cunosc la tine: de ce ai făcut asta, de ce ai jucat teatru aproape trei ani de zile… De ce nu te opreşti, de ce continui asta… Cu paşi mărunţi şi cu lacrimi în ochi îţi spun ultimul ‘Mi-e dor’, ultimul ‘Îmi lipseşti’ şi ultimul ‘Te iubesc’ spuse din toată inima. Adio. Mi-e dor. Îmi lipseşti. Te iubesc. Foarte mult. Enorm.”

Trimite și tu #PovesteaTA de viață – mesaj pe pagina de Facebook De Vorbă cu Tine. Pe cele mai reușite le vom posta chiar pe site.