fb

Să nu rămâi lângă un bărbat care nu are încredere în tine!

De ce oare, în unele momente, mă simt vinovată pentru gândurile care-mi invadează mintea? Întotdeauna mi se pare că sunt irealizabile. Și mi se pare că cer prea mult de la viață. Dar oare nu există motive pentru asta?

De ce ar trebui să ne impunem limite și să nu luptăm pentru ceea ce merităm cu adevărat? Se spune că în această viață trebuie să te mulțumești cu ceea ce ai. Dar dacă ne-am mulțumi cu ceea ce avem, oare ar mai exista oameni fericiți sau oameni pe care să-i admirăm pentru că trăiesc o viață împlinită alături de omul iubit? Oameni care să ne inspire cu poveștile lor de viață? Cu siguranță, nu.

Fiecare s-ar mulțumi cu viața mizerabilă pe care o duce. Cu vorbele urâte care vin din partea celui pe care l-a ales ca bărbat. Cu loviturile primite atunci când își spune părerea. Nu ar mai exista nimic bun în această lume. Oamenii nu ar mai tinde spre nimic. Ar fi o viață care merge spre nicăieri.

Și totuși, de ce cred că merit mai mult? Nu mă refer la bani sau la lucrurile materiale. Mă refer la lucrurile care vin din suflet. La încredere, la respect, la iubire și la certitudinea că orice nu s-ar întâmpla, voi putea alerga în brațele tale, pentru că acolo mă voi simți protejată. Cu siguranță există un om care împărtășește toate aceste valori, atunci de ce ar trebui să mă mulțumesc cu jumătăți de măsură. Se spune că primești ceea ce oferi, nu-i așa?

De ce trebuie să cred că nu aș putea primi toate astea, dacă sunt sigură că le pot oferi? De ce ar trebui să stau lângă un bărbat care nu are încredere în mine, căruia îi este teamă că-l voi înșela până și cu umbra lui? De ce ar trebui să rămân lângă un bărbat care-mi vorbește urât, arătându-mi lipsa lui de respect? De ce ar trebui să stau lângă un bărbat care nu-mi spune „Te iubesc” sau mi-o spune atât de rar, încât uit semnificația acestor cuvinte. De ce ar trebui să mai fiu cu un bărbat care nu e niciodată lângă mine atunci când am nevoie de brațele lui puternice?

Să nu simți niciodată că dorințele tale sunt prea mult! Meriți tot ceea ce-ți dorești. Și dacă ți se va spune că nu este normal ce aștepți, înseamnă că cel care crede acest lucru nu este demn de iubirea ta.

Apreciază tot ceea ce poți oferi și dacă el nu-ți răspunde la fel, pleacă. Dar nu uita, lasă ușa deschisă, pentru că viața îți va trimite omul care te merită, care nu va cunoaște ce înseamnă să iubești pe jumătate și care va fi alături de tine cu tot sufletul.

Sophie.