Refuză să fii o variantă de rezervă în viața unui bărbat, refuză să te umilești pentru atenția lui

Trăiești omul și relația, te atașezi de un fel de a fi, te îndrăgostești de lumea unui om drag și lași în urmă orice gând egoist. Crezi că este reciprocă emoția, crezi că ești importantă pentru acest bărbat, dar realitatea îți poate demonstra contrariul.

Iubind din toată inima, accepți un comportament nesănătos din partea lui. El vine și pleacă atunci când are chef, el găsește de fiecare dată alte priorități, vine cu scuze ieftine și nu își asumă nimic. Te prefacă că totul este în regulă.

Ba chiar ajungi să crezi că vina îți aparține în totalitate. Nu iubești suficient de mult, nu-l înțelegi așa cum trebuie, nu oferi totul pentru această relație. Este atitudinea perfectă pentru un partener manipulator, care te consideră doar o rezervă.

Doar că umilința, disperarea cu care aștepți atenția lui, felul în care sacrifici totul pentru acest om nu au nimic în comun cu afecțiunea, încrederea, empatia și recunoștința. Într-o relație sănătoasă nu există presiune toxică, dorința de a controla.

Nu există cuvinte urâte și măști purtate din interes. Din clipa în care înțelegi că acestui om pur și simplu nu-i pasă, din clipa în care îți confirmi că eforturile și emoțiile tale sincere nu au valoare pentru el, refuză să accepți acest rol de rezervă.

Refuză să uiți de propria demnitate, să aduci frica și neîncrederea în sufletul tău, să-i accepți gesturile nepotrivite, crezând că în acest fel îl vei păstra aproape. Nu are rost să lupți pentru o iluzie, să înlocuiești realitatea cu speranțe false.

Refuză să trăiești suferința și durerea alături de un partener egoist

Nu e vorba despre un moft personal, despre așteptări exagerate, despre interpretarea realității. Este atitudinea ta sănătoasă în fața unor tentative manipulatoare, este felul în care alegi să îmbrățișezi reciprocitatea și echilibrul și să respingi umilința.

Nu este loc pentru încredere și asumare, atunci când omul de alături minte și trădează la fiecare pas, se folosește de sinceritatea ta și îți judecă alegerile. Nu este loc pentru respect și iubire, atunci când criticile, jignirile și reproșurile sunt o normalitate.

Refuză să fii o variantă de rezervă, să speri că într-o zi totul va fi diferit, să îți spui că iubirea ta îl va schimba. Dacă îți demonstrează că puțin îi pasă, dacă nu-l interesează emoțiile tale, dacă fuge pe ușa din spate în momente complicate, pleacă.

Este firesc să ceri implicare și un comportament demn din partea omului drag, este firesc să descoperi recunoștința și grija alături de el, este firesc să știi că ești susținută, înțeleasă, dorită, acceptată. Nu este firesc să te umilești pentru atenția lui.

Nu este firesc să accepți minciuna și trădarea, să implori să vină cu o reacție, să îți fie în fiecare zi frică. Nu este deloc normal să cerșești firimituri de emoție, să cauți cu disperare soluții de una singură, în timp ce el nu are timp pentru tine, pentru voi.

Meriți să fii o prioritate pentru omul de alături, meriți să găsești încredere, afecțiune și responsabilitate în relație, meriți să fii apreciată și admirată.

© De Vorbă cu Tine