Dacă femeile și bărbații ar fi perfecți atunci când iubesc, probabil nu am numi asta dragoste, ci o stare în care inima și mintea trăiesc la unison. Dar cum asta nu se întâmplă practic niciodată, oamenii fie iubesc total, fie rațional.

Atunci femeile se pot îndrăgosti de niște lași și bărbații pot da totul pentru o femeie ușoară. Atunci unii își bat joc iar alții joacă după poftele celuilalt. Atunci fie ești fericit, fie suferi.

Femeile au obiceiul ăsta să iubească pe cei care le-au rănit. Sau alături de care nu au trăit o dragoste împlinită. Atunci femeile asta și iubesc, iubesc amintirile cu el, iubesc pozele lui, iubesc fiecare cuvânt, fie el cât de urât. Iubesc reflecția unui viitor trăit în doi. El însă pe departe nu iubește la fel.

El o lasă, el o ceartă, el o cucerește din nou și poate de asta așa zisa dragoste este și mai intensă. Femeile iubesc bărbații cu experență, bărbați maturi care au lăsat în viața lor o urmă, indiferent ce fel de urmă. Iubesc puterea lui, chiar dacă în relația lor e pornită greșit spre agresiune.

Iubește nebunia lui, chiar dacă alături de ea trece în inconștiență. Femeile iubesc fie ce nu au avut pe deplin, fie ce au pierdut. De obicei iubirea asta se reflectă în unul și același om: bărbatul care le-a rănit. Iar asta e o problemă pentru iubirile care vor urma.

Bărbații au obiceiul ăsta să rănească pe cele care îi iubesc. Și nu că vor ei neapărat asta, dar dragostea posesivă are un răspuns simplu: respingerea. Sau indiferența. Atunci când iubirea devine o deprindere și un bărbat înțelege că ea îl iubește enorm, apare pofta de a testa limitele răbdării și ale aceleiași iubiri.

Unii se plictisesc repede, că au obținut prea simplu o dragoste adevărată. Unii de felul lor sunt fără milă într-o relație. Sunt gata să plece cu prima ocazie și cu asta distrug tot ce au creat, inclusiv și lumea ei. Unii se deprind să tacă, să refuze implicarea, să nu susțină, să trateze rece o problemă și așa rănesc femeia de alături.

Unii se molipsesc de serviciu și afaceri și așa uită că acasă au un om drag și atunci iarăși rănesc. Iubesc, țin la femeia lor, dar rănesc. Iar asta e o prblemă pentru iubirile care vor urma sau care nu vor mai fi.

Dragostea e mai simplă. Mult mai simplă, chiar dacă are în spate mii de emoții, de gesturi, de acțiuni. Cei care iubesc nu se complică cu omul de alături, cu reproșuri, cu întrebări de genul dacă se merită sau nu. Ei știu pe cine iubesc, ei știu de ce și ei știu că e reciproc.

Problema multora e în felul în care percep dragostea. Femeile cred că a te îndrăgosti de un indiferent e o normă. Bărbații cred că a te îndrăgosti o dată și a uita de multe alte ori e la fel, o normă. De aici apar problemele în relație. Apare indiferența, plictiseala, nervii, starea asta de insatisfacție, dorința de a înșela. Iar de aici la despărțire nu este mult. Să rănești e simplu și ai o mie de mijloace să o faci.

Să iubești e la fel de simplu și ai mii de oameni de care să te îndrăgostești. Esența e în punctul de legătură. Mereu trebuie să iubești cu cap și să păstrezi cu cap, chiar dacă iubești cu inima și păstrezi omul drag în inimă.

Problema femeilor: iubesc pe cei care le rănesc. Problema bărbaților: rănesc pe cele care îi iubesc.