fb

Pentru toate fetele, care plâng noaptea în baie

Știi ce am făcut azi?

Am plâns în baie. Am înțeles că am în al meu interior, în adâncul sufletului, un gol imens. L-am umplut cu dulciuri, înghețată, cu o poezie spusă unui străin, cu răsăritul soarelui, cu multă muncă, cu un ceai din  romaniță. Apoi, din nou, cu multă muncă. Am înțeles că de multe ori căutam oameni care să-mi sufle peste răni, să mi le vindece. Erau și dintre aceștia care voiau să-mi umple golul cu de toate. Până la refuz.

Unii îmi ziceau că va trece.

Odată cu anii se vor aduna experiențele, lecțiile de viață și voi căpăta înțelepciune. Anii au crescut. Experiențele s-au adunat. Unele frumoase. Altele dure. Am devenit mai calculată, mai înțeleaptă. Doar că golul meu interior nu dispare. Nu-l pot umple cu nimic.

Mai plâng încă.

În pernă sau în baie sub dușul fierbinte. Plâng până mă dor ochii și nu mai am puteri să mă ridic din genunchi. Poate așa îmi va trece durerea pe care o simt prin toate măruntaiele corpului. Poate al meu gol are nevoie de lacrimi. Multe lacrimi.

Apoi, am înțeles că am nevoie de timp petrecut cu mine însămi. Timp în care să mă iert, să mă înțeleg, să mă privesc în ochi și să mă întreb ce vreau cu adevărat de la viață.

Tu ce faci? Tot mai plângi noaptea târziu în baie?

Iar atunci când ieși din casă încalți pantofii cu toc ca să ai mai multă încredere? Zâmbești, dar după al tău zâmbet ascunzi goliciunea lăuntrică? Draga mea, nu ești singura într-o astfel de stare. Am fost și eu. Erau seri la rând când intram în baie și sub duș îmi vărsam durerea. Voiam să știe toți că sunt puternică și pot duce mult pe ai mei umeri. Dar, nu este așa, e normal să zici „Stop” la un moment dat.

Nu este o crimă să ceri ajutorul.

Nu e greșit să recunoști că e prea greu pentru tine să duci pe umerii tăi o casă, copii, soț, serviciu. Este omenește să te doară, să vrei timp doar cu tine însăți. Societatea impune mulți de „trebuie”. Trebuie să fii o mamă bună, o soție exemplară, o femeie îngrijită. Trebuie să fii independentă și realizată. Multe se cere. Doar că, fii autentică și fă ceea ce-ți dorești cu adevărat. Oprește-te, fă-ți o cafea, savureaz-o. Privește cerul – bucură-te de viață și de tine. Restul va aștepta.

Cu drag, Mary!