Pentru ca a lor căsnicie să fie fericită, ei mereu aveau nevoie de a treia persoană…

„Doi soți în vârstă au divorțat și apoi au împărțit bunurile. Bărbatul avea 65 de ani, iar femeia avea 62. Proprietatea și toate bunurile au fost împărțite în liniște. Fiecare a avut avocatul său, fiecare și-a dorit partea sa de avere, dar fără răutate sau furie.

De obicei, răutatea și furia sunt oaspeți frecvenți ai unor astfel de procese. Alte cupluri încearcă să lovească mai tare unul în celălalt, parcă dându-și seama că această instanță de judecată este ultima lor șansă de a-și exprima nemulțumirile acumulate de-a lungul anilor.

În acest cuplu, totul era calm, doar că ambii păreau oarecum devastați. Erau doar doi oameni foarte obosiți care au decis să nu mai fie împreună.

Atunci când am semnat acordul de înțelegere, bărbatul m-a invitat să bem o cafea. Atunci când ni s-a adus cafeaua, el mi-a povestit următoarele. S-au căsătorit încă de pe când erau studenți. Au studiat la aceeași universitate, la același curs. El a intrat la universitate imediat după armată.

Studiile erau destul de grele, așa că studiau zile întregi. Să învețe împreună era mult mai ușor, dar și mai distractiv. Ea făcea notițe pentru el, el făcea eseuri pentru ea. Mereu aveau ceva de discutat. Visau cum își vor termina studiile și vor începe să se distreze.

Vor absolvi cu bine și vor începe o carieră. Vor veni seara de la muncă și-și vor povesti unul altuia despre toate. Visau cum vor aduna bani și vor începe să călătorească. Apoi au apărut și copiii. Mai întâi băiatul. Investeau în educația lui: educație, sport, preocupări generale.

Băiatul era un copil foarte dificil

Până la urmă, totul s-a rezolvat, băiatul s-a corectat, pentru că ei ambii au luptat pentru el. Când fiul era deja matur, a apărut și fata. Și iar totul de la început! Ea continua să lucreze, seara se întâlneau și povesteau. Fiica creștea cam firavă. O duceau pe la diferiți medici.

Ei doi visau că atunci când copiii vor crește, vor călători în toată lumea, vor petrece mult timp împreună. Așa că au trăit fericiți până în momentul când mama femeii s-a îmbolnăvit. A fost adusă să locuiască cu ei. Femeia a plecat de la muncă.

Ambii au făcut totul pentru a se asigura că mama va trăi, o duceau pe la toți doctorii buni de care auzeau. Bărbatul avea grijă de fiica lor, femeia – de mama ei. Fiul învăța la universitate. Seara se așezau și povesteau: el de rezultatele fiicei, ea despre tratamentul mamei.

Apoi mama ei a murit. Au pierdut lupta. Înmormântarea, durera, discuțiile seara. Ea plângea, el o liniștea și ambii își făceau planuri cum vor pleca, în sfârșit, la mare. Apoi mama lui s-a îmbolnăvit. Demență. Din nou: alte drumuri pe la medici, stres, lacrimi.

Între timp, bărbatul ajunsese să se pensioneze. Copiii au crescut și au plecat. Fiica s-a căsătorit și au plecat cu soțul să locuiască în altă parte, fiul a plecat și el în alt oraș cu serviciul. Ambii copii s-au aranjat bine. Iar ei doi au rămas să lupte cu boala mamei lui, deci au luat-o la ei.

Era foarte greu

Mama credea că toți din jur vor să-i facă rău, striga după ajutor, vecinii erau panicați. Sau se pierdea și o căutau prin tot orașul. Bătrâna își ieșea din minți, ei răbdau și se susțineau unul pe celălalt. Peste 3 ani, bătrâna a decedat. În sfârșit a venit vremea la care cei doi soți au visat toată viața.

Copiii au crescut, nepoți nu aveau, nu mai trebuia să aibă grijă de cineva, ci doar să trăiască pentru propria lor plăcere. Dar s-a demonstrat că nu au mai putut. Ei nu mai știau ce să facă unul cu altul. Ei nu mai aveau despre ce vorbi.

Au plecat la mare. El toată ziua prin excursii, ea la plajă, iar seara stăteau în cameră și tăceau. Lui nu-i plăcea să meargă la plajă, iar ei nu-i plăcea în excursii. Au încercat să găsească un hobby comun, dar s-a dovedit că le plac lucruri total diferite.

Toată viața lor au fost uniți prin grija pentru o a treia persoană, indiferent cine a fost ea: mama, copiii. Și-au dat seama că fără aceste griji, ei nu mai sunt interesați unul de celălalt. Încet – încet au început certurile. Au discutat și au decis să se despartă.

Pentru ca a lor căsnicie să fie una fericită, mereu au avut nevoie de altcineva, de o a treia persoană. Toată viața au fost doi luptători ai aceluiași război. Dar s-a terminat războiul și a început pacea. Ei doi nu au mai avut pentru ce să lupte împreună. Și s-au despărțit…”