Pentru bărbatul demn, asumat și iubitor, femeia de alături este mereu o prioritate

Este mai mult decât o afirmație superficială, mai mult decât o stare de moment. Atunci când îi pasă cu adevărat, când își asumă pe deplin rolul de partener, când există acea maturitate emoțională, un bărbat demonstrează, acționează, are grijă.

Nu există acel „trebuie”, nu există o presiune exterioară care îl forțează să ia anumite decizii. Există acele sentimente profunde, există dorința de a construi alături de femeia iubită, există atât de multe motive să îmbrățișeze schimbarea și povestea.

Refuză să interpreteze realitatea, să joace roluri, să controleze lumea partenerei. Nu vrea prin comportamentul său să aducă nesiguranță și neliniște în relație. Din moment ce a înțeles că ea este persoana potrivită, acționează de dragul lor.

Nu mai există loc pentru aventură, pentru emoții străine, pentru tentații și îndoieli. Este gata să stea de vorbă și să-și deschidă sufletul, gata să vină cu soluții potrivite și argumente înțelepte, gata să se implice în fiecare zi și să accepte compromisul.

S-a îndrăgostit de felul ei de a fi, de lumea ei magică, de acest întreg Univers. E mai mult decât o emoție trecătoare, deci nu caută să se joace cu sentimentele ei, să pretindă că are mereu dreptate, să fie egoist și orgolios. Îi vrea binele, îi pasă atât de mult.

Nu vine și nu pleacă atunci când are chef, nu se ascunde după aparențe. Este mereu deschis și empatic, vrea să descopere povestea persoanei dragi, să o cunoască cu adevărat, să asculte și să înțeleagă lucruri importante.

Nu-și permite să fie indiferent și laș

Alege să reacționeze demn în fața provocărilor, este mereu sincer și corect, nu vrea să ascundă detalii din viața lui, să poarte măști sau să judece. Implicarea și devotamentul sunt firești, la fel și recunoștința față de tot ce se întâmplă.

Vrea să aibă grijă, să ofere tot ce are mai bun, să fie acel bărbat de încredere, iubitor și conectat emoțional. Vrea să se asigure că provocările de moment nu anulează siguranța și liniștea din relație. Vrea să știe că este partenerul potrivit.

Ea îi îmbrățișează felul de a fi și îi răspunde cu gingășie și naturalețe. Alături de el se simte înțeleasă și dorită, admirată și apreciată. Știe că este o prioritate pentru acest bărbat știe că indiferent de orice el va rămâne aproape.

Fiecare decizie luată este pentru binele relației, fiecare cuvânt spus are valoare. Manipularea, minciuna, trădarea nu își au locul în inima lui, nu își permite să distrugă tot ce au construit în doi, să îndepărteze persoana pe care o iubește atât de mult.

Este hotărât să lupte și să demonstreze că această poveste de iubire nu este întâmplătoare. Nu ignoră ceea ce contează cu adevărat, nu este indiferent când poate susține și oferi încredere, nu se detașează emoțional când se poate implica.

Ea niciodată nu va fi o rezervă, nu se va simți singură alături de el, nu va suferi. El va avea grijă să aducă liniștea în relație, să respecte și să admire, să fie aproape și să iubească din toată inima.

© De Vorbă cu Tine