„Oare trebuie să-mi cer iertare că am gasit la tine femeia ce dă sens vieții mele?”

„S-a întâmplat ceva… Ceva care dacă-mi trecea prin cap trei luni în urmă, spuneam că este o glumă. Te-am descoperit și mi-ai dat lumea peste cap. Te-am găsit fără machiaj. Erai tu însuți, cu sufletul dezgolit. Am trecut bariera ochilor și a surâsului care îl dăruiești tuturor în timpul zilei și am dat de ea, de fata care mă motiva să fiu mai bun, care mă făcea să mă bucur de fiecare clipă trăită și să simt toată frumusețea ce mă înconjoară.

Te întrebasem odată ce e dragostea. Până să te cunosc, o vedeam doar ca un final tragic. Mi-ai zis că o vezi în tot ce te înconjoară, că ea este tot. Că nu trebuie să-mi fie frică să iubesc, pentru că asta e cel mai frumos lucru care mi se putea întâmpla vreodată. A început să-mi placă. Am început să cred în existența ei. Dragostea începuse să mi se asocieze cu tine.

Te priveam într-o seară savurând înghețată și începusem să realizez cît de bine mă simt alături de tine, de parcă restul lumii încetase să existe. Conta doar tu și acea clipă, și satisfacția de la faptul că îmi ești alături. Știam că-s gata la orice ca să păstrez acel sentiment pentru mai mult timp. Știam că meriți mult mai mult decît eu îți pot oferi și pe departe nu sunt acel barbat perfect cum iubesti să-mi zici și că tot ce pot fi e doar un exemplu pentru altcineva.

Oare trebuie să-mi cer iertare că am observat în tine femeia care poate da sens vieții mele? Femeia care ma face să fiu necesar și mi-a oferit șansa de a mă simți bărbat, în stare să poarte grijă unei ființe gingașe, plină de feminitate?! Acum spune-mi, dacă te iubesc atât de mult acum, cât nu suntem împreună, cum te-aș putea iubi atunci când te voi putea ține de mână? 

Gabriel”