fb

Nu ai nevoie de o relație, în care tot ce faci e să-l aștepți!

Aștepți un apel, privești ceasul, urmărind minutele, ascunzi dezamăgirea, te agăți cu ambele mâini de speranță, cauți motive, aștepți din nou. Oare cine are nevoie de o asemenea dragoste?

„Ascultă, e târziu deja. Ne întâlnim în altă zi”, – spune el și se grăbește să intre în metro. Drept răspuns se aude o voce răgușită de femeie: „Te-am așteptat trei ani, iar tu nu poți să aștepți trei minute!” El dă din umeri și pleacă. Probabil e una din cele mai grele încercări.

Există o asemenea deprindere proastă: să aștepți bărbatul. Aștepți zile, luni, ani chiar. De ce facem asta? Pentru că lui îi este greu, pentru că trece printr-o criză, pentru că el încă nu este gata. Pentru că trebuie înțeles. El pleacă uneori, fără a oferi o explicație.

Apoi apare, e grijuliu și atent, pentru ca după câteva săptămână să fie iar rece. Uneori își cere iertare. Uneori tace, de parcă l-ar deranja această stare. Ai întârziat 15 minute? El pleacă, pentru că-și prețuiește timpul. Ești mereu ocupată cu el, chiar și atunci când nu e alături.

Nu construiți planuri comune, iar pe ale tale ești mereu gata să le amâni: dacă el vrea anume azi să vă întâlniți? Iar cuvintele lui preferate: „Nu ți-am promis nimic” te rănesc de fiecare dată.

El nu te minte, pur și simplu aceasta nu este lupta lui. Din toate sălile lumii cea mai preferată e sala de așteptare.

Timpul însă trece și totul își pierde sensul. Așteptarea nu-ți permite să te distragi. Relațiile în care mereu așteptăm pe cineva e aceeași sală de așteptare.

Ai doar două soluții. 1. Nu aștepta. Trăiește-ți viața, nu fă crize sentimentale, transferă accentul de pe bărbat către tine. 2. Nu aștepta. Rupe orice relație cu acel om. Fără condiții, fără regrete. Întoarce-ți propriul timp. Oamenii buni nu trebuie așteptați. De obicei ei apar la timpul potrivit.

Source :

creu