fb

Oamenii sunt mai vicleni ca șerpii. Ei îngroapă secretele în pământ, dar niciodată prea adânc în propria conștiință!


Fragment din romanul „Portocalele verzi” de Vitali Cipileaga

— Încetează! Încetează! Încetează!

Mă ridic brusc din pat, transpirată și speriată. Nu-mi amintesc cum am ajuns acolo. Geaca e încă pe mine și de îndată ce realizez, o smulg de pe corpul lipicios și transpirat. Șarpele a avut grijă să nu se facă uitat. Visasem că stăteam pe plaja de pietre din Funchal și admiram apusul arid de soare.

A apărut din senin, din ocean, dezvelindu-și corpul din adâncuri și făcând din el o punte pe mijlocul oceanului. Era de-a dreptul uriaș când a ajuns în fața mea. Vibrația sâsâitului care-i pulsa pe vârful limbii despicate dezvăluia un nou mesaj.

— Oamenii sunt mai vicleni ca șerpii. Ei îngroapă secretele în pământ, dar niciodată prea adânc în propria conștiință. Cu cât mai adânc au săpat ca să le ascundă, cu atât mai mult acestea răbufnesc pe suprafața sufletului. Cunoașterea e unica eliberare. Adevărul e unica armă prin care îți poți face dreptate. Îți place în ce te-au transformat? Așteaptă să vezi și la ce te-au condamnat… Caută răspunsurile în oamenii tăi. Nu ai teamă, sunt mereu în tine.

Comandă noua mea carte, romanul „Portocalele verzi” pe Libris (livrare în România) sau Bestseller (livrare în Moldova  și internațional)

Șarpele are dreptate. Mă iau de proastă. Și eu, naivă, nu am insistat niciodată suficient ca să le aflu jocul. Ce ascunde tata în livada de portocali? Ce implicare are el în moartea mamei și de ce mereu e răvășit de vina față de ea? De ce mă îndoapă cu pastilele astea dezgustătoare și mă bulversează cu seria lui de diagnostice inventate? De ce mă ține aici, captivă într-un oraș mortuar, în care mă vede topindu-mă ca o portocală sub greutatea teascului? De ce niciodată nu e aici? De ce nu mă iubește?