fb

Oamenii potriviți vor veni în viața ta la momentul potrivit

Sunt momente în viață când, pur și simplu, îți pierzi credința, când obosești să speri și să aspiri spre ceva autentic. Nu mai vrei nimic în afară de pace și izolare de la tot ce te înconjoară. De aceea, alegi să fii indiferent/ă și să te lași dus/ă de val. În astfel de momente cruciale, totul se schimbă. Te schimbi și tu…

Dar crede-mă, anume în perioadele cele mai dezolante ale existenței tale, te apropii de versiunea cea mai puternică, mai fericită și mai adevărată a propriei tale personalități. Înveți să fii mai empatic/ă, să accepți și să apreciezi tot ce te reprezintă. Anume această pregătire psiho-emoțională indică o predispoziție fundamentală către o schimbare calitativă.

Din acest motiv, aș vrea să reții următorul lucru: cel mai probabil, viața ta nu va fi într-o stare perfectă când îl vei întâlni pe omul tău!

Există șanse mari să treci printr-o adevărată dezordine în multe, dacă nu în fiecare dintre dimensiunile vieții tale. Se poate întâmpla să fii confuz/ă, dezorientat/ă și presat/ă de povara necunoașterii zilei de mâine. Poate nu-ți va plăcea reflecția ta din oglindă; poate nu-ți va plăcea serviciul și starea ta financiară; poate vei avea atât de multe ambiții, dar nicio energie, ca să le transpui în realitate.

Cu toate acestea – te vei iubi pe tine însuți/însăți, vei avea încredere în puterea ta și te vei accepta exact așa cum ești, imperfect/ă, dar autentic/ă…

Îți vei savura propria companie și nu vei fi dependent/ă de nimeni și nimic. Vei avea propriul pilon spiritual în sufletul tău, care te va apăra de oamenii nepotriviți pentru tine. Și anume în acest moment, omul tău va apărea în viața ta.

Acest lucru nu se va întâmpla datorită unor forțe supranaturale sau coincidențe magice. Nu, asta se va întâmpla, pentru că, în sfârșit, îți va păsa cu adevărat de bunăstarea ta spirituală și vei prinde curaj, pentru a-ți deschide ochii către adevăr și a fi onest/ă cu tine însuți/însăți .

Nu vei mai fi naiv/ă. Vei fi atent/ă, selectiv/ă și rațional/ă. Vei vrea tot ce este mai bun pentru tine, pentru că o meriți. Și asta vei primi.

Oamenii tăi vor veni în viața ta la momentul potrivit, la momentul în care vei fi gata să-i accepți…

Daniela M.