Nu ai cum să știi cum e să fii fără cineva drag până nu rămâi singur. Nu ai cum să înțelegi valoarea unui sentiment până nu știi că l-ai pierdut. Oamenii au prostul obicei să se trezească din amorțeală abia când nu mai au pentru ce. Oamenii dau cu piciorul unei iubiri sincere și poate singurei șanse la fericire și tot oamenii regretă apoi. Regreți o zi, regreți două și vrei înapoi un om pentru care ai face orice. Dar e prea târziu.

Să prețuiești pe cineva nu e atât de ușor. Nu oricine ar fi gata să lase din egoism și interese proprii. Abia când dragostea îți intră adânc sub carne și simți cu fiecare furnicătură de sub piele că omul de alături e totul pentru tine, abia atunci nu-ți pasă de lume și de egoism. Iubești sincer, deci și prețuiești fiecare minut petrecut alături de celălalt. Uneori însă asta se întâmplă abia când omul tău se dezamăgește de indiferența ta. Când își pune toate amintirile în suflet și pleacă. Atunci realitatea te plesnește peste față și-ți spune să conștientizezi ce pierzi. Atunci între două priviri reci înțelegi că totuși nu faci bine. Că vine ziua când vei suferi.

De ce să faci totul invers timpului, în cel mai rău mod posibil? De ce să ignori când trebuie să fii aproape și să iubești când nu mai ai pe nimeni? De ce să crezi că îți va trece, deși simți că nu e așa? De ce să nu susții acum? Iubirile de-o viață nu cunosc amânări sau regrete timpurii. Oameni, treziți-vă! Iubiți cu adevărat. Iubiți în acest moment și nu fiți lași cu propria voastră dragoste. Iubiți din inimă și nu din interes. Iubiți și prețuiți un om care vă are în suflet. Prețuiți un om care ține la voi. Prețuiți!

Oamenii încep să prețuiască cu adevărat atunci când pierd un om pe care l-au iubit cu adevărat. – citat cu autor anonim