fb

Oamenii au uitat să aibă răbdare. Pentru o iubire intimă, profundă, avem nevoie de răbdare

Nu mai știm să așteptăm. Vrem totul repede, nu mai avem răbdare pentru nimic. Mâncăm în grabă, mergem grăbiți, trăim alert și iubim pe fugă. Avem multe probleme și dorim soluții rapide. Căutăm căi scurte cu răspunsuri ”cum să…” și soluții miraculoase la problemele pe care adesea noi le creăm. Avem așteptări pe care le ridicăm la rang de pretenții dar nu avem disponibilitate să muncim ca să le îndeplinim. Cerem multe și suntem dispuși să oferim prea puțin. Alergăm după satisfacții și plăceri facile și nu suntem dispuși să muncim ca să ne construim fericirea. Ne plângem mult și prea puțin acționăm în direcția căutării soluțiilor. Ne victimizăm adesea pentru că ne este greu să ne asumăm responsabilitatea propriilor gânduri, comportamente și alegeri. Trăim mai mult nemulțumirea decât recunoștința. Suntem mai adesea niște răsfățați trăind sentimentul neîmplinirii decât niște adulți care își asumă responsabil viața și deciziile proprii. Acuzăm mai mult decât scuzăm, ne comparăm mai mult decât ne mobilizăm și alergăm mai mult decât pășim în cadența pașilor răbdători în ritmul în care ne respiră sufletul, adesea mai mult hăituit decât așezat în liniște. Suntem mai mult în fugă după orice, după ”a avea  mai mult” decât în tihna lui ”a fi” prezenți și atenți la viața ce tocmai ni se întâmplă.

Oamenii au uitat să aibă răbdare. Ei doresc să facă totul în grabă. Trăiesc în grabă, iubesc grăbit. Nu mai au răbdare să cunoască, să admire, să aleagă în liniște, să respire în tihnă, să se conecteze profund și autentic unul la altul, să vorbească prin priviri, să transmită prin atingere, să-și declare prin îmbrățisări ce durează atâta cât să se simtă cu adevărat unul pe celălalt, nu în fugă atâta cât nici să apuce să simtă parfumul celuilalt. Oamenii au uitat să fie prezenți și atenți unul la altul. Stau unul lângă altul și între ei sunt abisuri umplute de orice altceva mai puțin de propriile gânduri și trăiri împreună. Nu mai știu să fie unul cu altul în tăcere și nici să respire în liniște copleșiți unul de celălalt. Nu știu să se privească lung și să se piardă unul în lumea din ochii celuilalt, fără cuvinte. Oamenii au uitat să trăiască conectați profund în intimitatea lor pentru că nu știu să tolereze liniștea, se tem de conexiunea în care nu ai de pus nimic altceva decât pe tine însuți și vibrația ta interioară. O prezență fără zgomot, fără alte umpluturi.

Atunci când avem răbdarea să cultivăm relații profunde și intime, se leagă prin fire invizibile două ființe ce par să respire împreună și simpla prezență împreună le este suficientă. Nu mai vor nimic altceva decât să fie. Între ei se țese o conexiune adevărată dincolo de măști și de fațadă. Această legătură profundă între două persoane care au răbdarea să se cultive și să își hrănească adevărate trăiri, devine pentru cei doi, o forță unificatoare care le oferă direcție, sens, un scop ce va continua să evolueze în viața lor, conducându-i spre sentimente de împlinire și fericire.

Fericirea poate fi atinsă dar ea solicită muncă, disciplină și răbdare. Ea poate fi rezultatul efortului de trezire și presupune să învățăm să ne raportăm mai profund la ceea ce experimentăm și să apreciem ceea ce suntem în mod esențial. Dacă vestea mai puțin bună este că putem cunoaște pe altul doar atât de bine cât ne cunoaștem pe noi – iar a ne cunoaște pe noi vine după un drum lung și anevoios pe parcursul căruia avem de luptat cu slăbiciunile noastre investind multă răbdare și determinare – vestea bună este că iubirea ne ajută și ne inspiră să dezvoltăm această cunoaștere mai aprofundată. Felul în care alegem să ne raportăm la cel pe care îl iubim, devine o oglindă clară a felului în care ne raportăm la noi înșine. Din acest motiv, relațiile ne pot ajuta să ne înțelegem mai bine și mai profund decât orice alt aspect al vieții noastre. Iubirea, devine o cale de trezire din inconștiență, din vechile modele și convingeri mai mult sau mai puțin conștientizate, spre o viață mai prezentă, conștientă, în acord cu cine suntem noi de fapt, cu noi cei autentici. Iubirea este o șansă spre o trăire profundă, spre o fericire care merge dincolo de plăcere și confort și oferă o bază reală pentru relații sănătoase  care să ne aducă împlinirea pe care o căutăm. Pentru această iubire intimă avem nevoie de răbdare. Răbdare cu noi, cu ocaziile pe care viața ni le oferă, cu cel pe care îl întâlnim și cu care trăim iubirea, conexiunea profundă care ne învață să trăim și să iubim cu și mai multă… răbdare.

Aveți grijă de voi!