Dragă Lora,
Îți multumesc pentru cadourile ce mi le-ai dat. Anul acesta, se vede, am parte de multe. La fel s-a întamplat și anul trecut. E adevărat că am pregătit la rândul meu destul de multe cadouri, dar nu mă asteptam ca atât de multe persoane să se gandeasca la mine. Am lipit câte un zâmbet de recunoștință de fiecare cadou primit și, mărturisesc, le-am expediat pe o parte din ele la cei ce au mai mare nevoie de ele.
Anul acesta e la fel. La fel va și la anul. Iar oameni care vor avea nevoie de alți oameni vor exista întotdeauna. Da, așa e. Nevoie de oameni, nu de lucruri. Adesea considerăm că dăruind CEVA ne facem datoria. Deseori nici nu ne interesează deznodământul, de cele mai multe ori nici nu stăm să ne întrebăm care va fi impactul darului nostru… În ziua de azi, dragă prietenă, doar afecțiunea nu poate fi pusă la îndoială ca fiind un cadou veritabil. În rest, totul e de vânzare, totul e relativ de benefic.
Chiar în momentul în care-ți scriu îmi amintesc de o vecină și cei trei copii ai săi. Niciodată nu au avut prea multe și întotdeauna mă bucuram să le duc câte ceva… Iepurași de plus, păpuși, mașinuțe… Iar ei ma întâmpinau întotdeauna cu un „ce ne-ai adus?” care, odată cu trecerea anilor, devenise tot mai imperativ. Până am realizat marea greșeală. Copiii, ca și oamenii nu prețuiesc lucrurile care le vin peste noapte. „Mulțumesc”-urile devin rutine agasante atunci când omul care ți-o spune e zombat să te priveasca ca anexa a încă unui dar pentru el. Și încă ceva: nu dărui oamenilor lucruri valoarea cărora ei n-o înțeleg și n-o apreciază. Îi va dezichilibra. Asta mi-am zis eu și am hotărât să nu mai aduc daruri… materiale. Doar că de data asta poarta era mai mereu închisa a „nu suntem acasă”, până când am înțeles că era prea târziu.
În final, dragă Lora, vreau să-ți scriu despre un ritual al familiei mele. De sărbători întotdeauna scriam pe bilețele ce ne dorim pentru anul care urmează. La momentul potrivit deschideam bilețelele și bifam cât de realiști și norocoși am fost. Anul acesta însa am lasat bilețelul gol. Puiul meu plângea în leagăn și n-am mai avut timp… Ce mi-aș mai fi putut dori pentru acest an?
Luna
