fb

O parabolă înțeleaptă despre iertare și revelațiile unei femei aflate pe patul de moarte

Văzându-și moartea în fața ochilor, bunicuța îi zâmbi cu ultimile forțe și spuse că este pregătită.

– Pregătită pentru ce? – a întrebat moartea.

– Sunt gata să fiu luată de Dumnezeu în Împărăția Lui! – a răspuns femeia.

– De unde ai luat-o că Domnul te va lua la el?

– Cum altfel? Am avut atât de suferit, cred că i-am meritat iubirea.

– Din ce ai avut de suferit? –  a întrebat Moartea.

– Când eram mică, mereu eram cicălită pe nedrept de părinții mei. Ei erau destul de severi cu mine și mă certau pentru nimicuri în cel mai aprig mod.

Când am mers la școală, colegii mereu făceau glume pe seama mea. Atunci când m-am căsătorit, soțul mă tot înșela cu alte femei. Copiii mi-au frânt inima de nenumărate ori, iar acum nici măcar nu mă vizitează. La serviciu, mereu eram mustrată din cauza greșelilor altora, iar șeful îmi tot tăia din salariu. Vecinii mereu m-au bârfit precum că eram o soție infidelă. O dată am fost atacată de un hoț, care m-a și maltratat fizic.

– Și ce bun ai făcut la viața ta? – întrebase Moartea.

-Mereu am fost bună cu toți, am mers la biserică, mă rugam și aveam grijă de cei din jur. Am primit atât de multă durere, la fel ca Hristos, merit să ajung în Rai.

– Ei bine atunci – spuse Moartea – te-am înțeles. Rămâne doar să semnezi un contract pentru a te îndrepta spre Eden.

Când luase foița în mână citi propoziția: ,,Sunt gata să-i iert pe toți ce mi-au greșit mie, și fie ca să ajung iertată de cei cărora le-am greșit eu”.

– Nu vreau să semnez asta. Nu-i pot ierta, eu însămi nimănui nu am făcut rău.

– Ești sigură? – o privi întrebător Moartea.

– Absolut!

– Ce simți față de cei care te-au rănit?

– Ură, dispreț, supărare… pustietate.

– Pustietate? De ce?

– Mereu credeam că cei pe care îi iubesc mă vor iubi în schimb.

– Oare nu știai că lumea începe de la tine?

– Adică?

– Doar tu decizi de vei fi fericită sau nu, împlinită sau pustie.

– Dar eu am nevoie de alții. 

– Reține, cei mai periculoși oameni sunt cei care așteaptă milă și compasiune. Așa numitele victime. Dumnezeu nu primește în Împărăția Sa oameni ce loc în inimă doar pentru dânșii. Pentru ca să poți merge mai departe trebuie să ierți, este cel mai potrivit lucru pe care-l poți face acum pentru tine. 

Advertisement

Femeia a închis ochii și a ales o nouă cale care avea să o ducă la o destinație măreață. S-a dezis o dată și pentru totdeauna de titlul de victimă și a uitat de regrete și resentimente.

Source :

life.zhenray