fb

O iubeam, o doream, o inspiram, o respiram, o pierdeam…

Se furișase tăcută în patul meu, de parcă urma să îmi spună ceva prea important. În schimb, nu a făcut decât să îmi acopere gura cu sărutul pe care îl cunoșteam cel mai mult. Îl doream cel mai mult.

Îmi era frică de tăcere, poate din motivul ăsta am zis să îi vorbesc. Am vrut să nu-i fie frică de întrebări îndrăznețe. Pentru că astfel nu îi va fi teamă să îmi dea răspunsuri pe măsură. Până la ea, eram un necunoscut ce fugea din pat în pat, încălzind așternuturi și corpuri de femei cu miros de catifea.

Cu ea, lumea a devenit plină de sens… și plină de gust. După ea… nu știu, nici nu vreau să știu. Mi-am zis că clipele sunt prea scurte pentru a mai putea să o las.

Părea o muzică rătăcită prin timpanele mele. Cu cât mai mult o ascultam, cu atât mai tare îmi plăcea. Au urmat alte și alte melodii, ascultate în timp ce stam în patul moale, sorbind din cafeaua de după iubire. O doream. O doream cu toată naturalețea și simplitatea ei, cu toată pofta unor mâini de bărbat îndrăgostit….

Mereu plecam grăbit dimineața. Ar fi putut striga, ar fi putut scoate fiara din ea, împreună cu mii de cuvinte ce zburau spre mine. Dar nu, ea mă privea doar cu ochii nebuni de frumoși și două cuvinte se auzeau printre buzele istovite de sărut. Să revii…

Și reveneam. Totul era plin de momente. Momente când  era fericită, momente când era geloasă, că nu sunt cu ea atât cât ar fi vrut. Momente când zicea că nu e frumoasă. Eram prea puternic să îi dau replici. Nu voiam să îi răspund prin texte nepotrivite.

Dar până la urmă i-am răspuns.

Știi, sunt zile în care machiajul de pe față nu contează, rujul de pe buze nu contează și rimelul de sub ochi nu contează nici el. Sunt zile când pur și simplu contezi tu. De când te cunosc e vorba de fiecare zi…

De Vorbă cu Tine