fb

O inimă frântă – este o parte a vieții: inspiră, expiră, acceptă durerea și mergi mai departe

O inimă frântă aduce schimbări în viața ta. O despărțire te schimbă, chiar dacă atunci nu îți dorești asta. După ce pleci de lângă omul drag, inima ta se rupe în bucăți. Plângi și urăști pe toată lumea. Toate visele tale devin praf și pulbere. Înțelegi că viața ta de până acum niciodată nu va mai fi la fel.

Îmi amintesc de parcă ar fi fost ieri… Credeam că am încetat să mai exist. Am fost sfâșiată de durere. De fiecare dată când îmi aminteam că nu îl voi mai vedea, plângeam și sufletul era pustiit. Apoi, nici nu știu cum și de ce am făcut asta, dar am început să mă învinuiesc pe mine însămi.

Mă convingeam că eu am fost de vină pentru tot acel haos din viața mea, că nu am fost suficient de bună pentru el, că poate ar fi trebuit să depun mai mult efort. Unicul gând care îmi venise în minte a fost să îi mai ofer o șansă, ceea ce doar mi-a înrăutățit durerea și disperarea.

Până în ziua când am încetat să mai încerc

Am încetat să îl mai văd, am încetat să mai visez, am încetat să mai construiesc un viitor comun cu el. Atunci am înțeles că inima mea frântă va fi parte din viața mea. Nu voi putea, pur și simplu, să uit tot și să fiu așa cum am fost. Inima mea frântă m-a schimbat și mi-a luat tot. Nici nu mai țin minte cum am fost până atunci. Inima mi-a fost rănită și cicatricile ei mă vor urmări toată viața. 

Azi sunt vindecată. Pentru asta mi-au trebuit timp, răbdare, lacrimi, întuneric. Am trecut prin toate aceste stări pentru ca azi să mă ridic și să merg înainte. Viața nu întotdeauna a urmat planurile mele. Dragostea, la fel, nu a avut un final fericit, dar mi-a adus atât de multă suferință, încât credeam că nu voi rezista.

Credeam că nu mai am vreo șansă să-mi revin. Însă am înțeles că nu e așa. Indiferent cât de greu ar fi, întotdeauna există o soluție, o cale de ieșire. Am acceptat acea perioadă din viața mea ca o lecție importantă și am devenit mai puternică. Am plâns până mi-au secat toate lacrimile, apoi m-am ridicat și am zâmbit.

Am înțeles că pot fi puternică, doar trebuie să vreau acest lucru să se întâmple. Pot să iubesc, pot să fiu fericită. 

Source :