fb

Nu te simți doborât atunci când drumul îți este blocat. Niciodată nu este prea târziu pentru a reveni

Scopurile și visele fac viața mai interesantă, mai hotărâtă, valoroasă și motivată. Când calea este ușoară și simplă, poți avea un sentiment de împlinire, dar blocajele și obstacolele inevitabile apar în drumul nostru.

Apar nu pentru a ne comunica că visul este imposibil de atins și de realizat, ci pentru a ne permite să învățăm, să creștem și să devenim persoanele care trebuie să fim pentru a ajunge acolo unde ne-am propus.

Pentru mulți dintre noi, primul obstacol apărut în cale, poate fi și cel care pune capăt visului: motivația dispare, credințele în atingerea obiectivelor se fac nevăzute, iar scopul devine imposibil de realizat și rămânem descurajați.

Într-o societate în care suntem judecați după aspect și vârstă, și nu după abilități și competențe, să avem visele puse în mâinile „opiniei celorlalți” – reprezintă un joc periculos și unul care va reprima visele chiar și oamenilor puternici. Dacă te simți doborât sau că e prea târziu pentru a căpăta acea ambiție la care ai visat toată viața, este timpul să citești cartea lui Meryl Streep.

Actriță talentată, câștigătoare a mai multor premii, Meryl Streep este iubită și admirată de milioane de oameni pentru rolurile nenumărate pe care le-a jucat în cele mai îndrăgite filme.

Dar, acest drum, nu a fost deloc ușor pentru ea. A luptat din răsputeri pentru a-și atinge visul, dar lecțiile pe care le-a învățat au transformat-o în bine cunoscuta și talentata actriță pe care o știm astăzi.

Iubește-te, fii tu însuți și nu renunța niciodată

Încă de la o vârstă fragedă, Meryl, vroia să devină actriță. Dar, la castingul pentru King Kong, la vârsta de 27 de ani, i s-a spus că este „prea urâtă” pentru acel rol – lucru care ar fi putut opri pe mulți din drumul lor.

Ca și mulți dintre noi, Streep, se simțea vinovată pentru aspectul ei fizic și se lupta pentru a-l accepta. Dar, a realizat că părerile altor oameni doar o distrugeau și o făceau să nu mai lupte pe deplin pentru lucrurile care și le dorea.

„A fost un moment crucial pentru mine. Această opinie ar fi putut pune capăt visului meu de a deveni o actriță sau m-ar fi putut forța să lupt din tot sufletul și să cred în mine. Am respirat adânc și am spus „Îmi pare rău dacă credeți că sunt prea urâtă pentru acest rol, dar sunteți doar unul dintr-o mie și eu sunt pe punctul de a găsi ceea ce-mi doresc. Astăzi am 18 premii Oscar.”

„Femeilor tinere le-aș spune să nu-și mai facă atâtea griji în privința greutății. Femeile își petrec prea mult timp gândindu-se la asta, dar există lucruri mai importante. Ceea ce te face diferit sau ciudat este puterea ta. Obișnuiam să-mi urăsc nasul. Acum nu. E în regulă.”

Nu putem lăsa ca alți oameni să ne determine viitorul sau, și mai rău, să ne influențeze părerile care le avem despre noi. Pentru a realiza ceea ce ne dorim, trebuie să ne acceptăm, să ne iubim și să credem în noi înșine. Acceptarea este extrem de importantă când vine vorba de fericire și de continuarea drumului spre visele și obiectivele noastre.

Acceptă faptul că înaintezi în vârstă. Niciodată nu vedea acest lucru ca pe un motiv de a renunța

Un alt punct de vedere al societății: cu cât mai mult avansezi în vârstă, cu atât mai puține vise poți realiza. Bătrânețea este adesea asociată cu lipsa de capacitate și incompetență, dar este un lucru total opus.

Cu toate astea, Meryl Streep, este acum o actriță celebră. A avut numeroase roluri încă de la o vârstă fragedă, dar nu foarte recunoscute și apreciate. Odată ce a atins vârsta de 40 de ani, a observat o schimbare în rolurile care îi erau oferite.

„La 40 de ani, mi-au fost oferite 3 roluri de vrăjitoare într-o singură vară. Și m-am gândit: „Ok, asta este. Am 40 de ani și până aici mi-a fost”. ”

Când a început să obțină roluri prestigioase care reprezentau femeia puternică, independentă ca Miranda Priestly în The Devil Wears Prada, aceasta a început să devină din ce în ce mai cunoscută și să obțină tot mai multe roluri de acest tip. Considerată astăzi una dintre cele mai minunate actrițe americane, cariera lui Streep și atitudinea sa au influențat modul de gândire de la Hollywood.

Faptul că Meryl a înțeles că femeile în vârstă sunt discriminate, a fost un beneficiu pentru a câștiga lupta cu atitudinea răutăcioasă față de femeile trecute de 40 de ani. În timp ce vârsta este un concept înfricoșător pentru mulți oameni, mesajul pe care-l oferă actrița – niciodată nu este prea târziu să-ți continui visul sau chiar să începi prin a-ți urma visul pe care l-ai avut dintotdeauna.

Nu-i lăsa pe alții să te oprească din felul tău de a-ți trăi viața și nu folosi acest lucru ca pe un motiv de a nu fi fericită.

 

 

Source :