fb

Nu te căsători cu el până nu-i cunoști cu adevărat acest lucru!

De la începutul relației ambii parteneri vor să arate doar parte bună a caracterului. Fiind în această stare euforică majoritatea iau decizii pripite – se căsătoresc.

Cred că și-au găsit sufletul pereche și că se cunosc suficient de bine. Dar din acel moment viața e altfel, partenerii își arată adevărata față. De obicei ochelarii roz dispar de la prima ceartă.

Furia este una dintre cele mai cumplite și înfricoșătoare emoții. Iar atunci când furia este îndreptată spre o  persoana, totul se poate sfârși cu momente tragice. Sună îngrozitor, dar există o mulțime de cazuri care s-au terminat astfel.

Spre deosebire de alte emoții, este dificil să prezici modul în care oamenii se pot comporta într-o stare de maximă mânie. Uneori pot face ceea ce ai presupus că se va întâmpla, alteori este complet invers.

Un om emoțional pe care îl poți crede furios într-o relație, poate fi calm și echilibrat în situații dificile. Iar cel pe care îl credeai liniștit și stăpân pe sine, în situații tensionate poate fi agresiv.

De aceea este important ca înainte de a te căsători cu un bărbat să-i cunoști comportamentul în timpul unui conflict. Oare poate să-și controleze emoțiile sau își pune în aplicare forța?

Dacă știi că în trecut și-a lovit fosta, nu ai garanții că nu ar proceda la fel și cu tine.

Chiar dacă el promite că nu va mai repeta această faptă, pentru binele tău, este corect să întrerupi relația, decât să trăiești cu sentimentul că ar putea să te lovească în timpul unei neînțelegeri.

Când vă planificați viața cu o persoană, trebuie să știți cum se comportă în timpul unei crize de nervi și la ce să te aștepți dacă furia ei va fi orientată către tine.

Asta îți poate salva viața, dar poți să economisești multe lucruri și emoții pentru o căsnicie eșuată.

Source :

soulpost