Fiecare dintre noi visează la împlinirea venită prin iubire și aspiră la relații bune. Nu perfecte — pentru că avem suficientă maturitate ca să admitem că viața nu este perfectă, iar noi nu putem fi perfecți.

Deși, undeva, în colțul irațional al minții noastre, ne iluzionăm că poate, cine știe, cumva vom avea parte de perfecțiune. Și poate chiar vom avea.

Atâta doar că trebuie să acceptăm că este vorba despre perfecțiunea proprie. Definiția personală a perfecțiunii, dacă vreți să-i spuneți așa, ar fi varianta cea mai bună și satisfăcătoare care ni se poate întâmpla fiecăruia dintre noi.

La o asemenea perfecțiune cred că putem visa. Toți ne putem dori să avem vieți frumoase și relații satisfăcătoare — și merită să muncim pentru a le obține, pentru că nu vor pica din cer.

Este sănătos să visăm, dar este foarte important să rămânem conștienți de faptul că o viață visată se transformă în realitate abia atunci când ne trezim și depunem efortul necesar pentru a o face posibilă.

Putem avea vieți bune, relații suficient de bune încât să trăim din plin iubirea și întreaga gamă de emoții de care suntem capabili și care ne fac să ne simțim vii.

Nu putem trăi singuri, dar a trăi împreună cu cineva este posibil abia după ce am învățat să fim bine cu noi înșine.

Abia după ce am înțeles cine suntem, ce ne dorim, încotro ne îndreptăm, ce avem și putem oferi, ce ne face unici, care ne sunt pasiunile, calitățile și limitele; când reușim să ne definim identitatea și ne asumăm matur responsabilitatea pentru alegerile noastre, pentru calea pe care o urmăm și pentru propria persoană — abia atunci putem invita alături de noi pe cineva care dorește să împartă același drum, în aceeași direcție.

Oricât de mult am iubi omul de lângă noi, nu avem nicio scuză să-l împovărăm cu nevoile noastre de împlinire. Nimeni nu este dator să ne facă fericiți, iar cei care reușesc să ne aducă bucuria zilelor frumoase o fac pentru că aleg, simt și își doresc să contribuie la fericirea noastră.

O fac fără efort, pentru că nu se simt forțați să ne aducă o împlinire pe care noi înșine nu știm cum s-o construim, dar o cerem partenerului și ne supărăm când nu poate să ne-o ofere.

Partenerul nu te poate face fericit doar pentru că își dorește el asta — chiar dacă face tot ce știe în acest sens. Cu siguranță cunoașteți persoane care, oricât li s-ar oferi, rămân nemulțumite, neîmplinite, frustrate, cerând mereu mai mult.

Nimeni nu este dator să-ți ofere ceea ce tu nu îți poți oferi singur. Ești singurul responsabil să-ți cauți echilibrul și liniștea, să alegi cu maturitate situațiile care te dezvoltă și îți oferă siguranță și stabilitate. Ești singurul dator să-ți atingi obiectivele — pe care tot tu ești responsabil să le descoperi și să muncești pentru a le împlini.

Un partener nu va putea umple un gol pe care tu singur nu știi cum să-l umpli. O relație nu se poate construi pe un fundament nesigur și fragil. Din acest motiv, tu ești cel care trebuie să lucreze la sine, pentru a oferi terenul propice unei relații capabile să aducă mai multă bucurie acolo unde deja există șansele ca aceasta să înflorească. Mai multă împlinire acolo unde, conștient și responsabil, ai pus bazele unei vieți bogate în planuri și realizări frumoase.

Nu aștepta ca iubirea să-ți rezolve problemele, să te salveze din neajunsuri și să-ți ducă greul existenței. Vei trăi doar iluzia salvării — pentru ca apoi să ai pentru ce plânge, ce să acuzi, spre ce să arăți cu degetul atunci când plasa de siguranță se rupe, când dependența aduce sevrajul golului în care cazi și din care te regăsești la fel de disperat ca înainte, atârnând de fantasma împlinirii prin relație.

De aceea dor atât de tare multe dintre iubirile care se sting: pentru că spațiul rămas în urma lor aduce, pe lângă durere și dezamăgire, și disperarea acelui nimic de dinainte.

O iubire sănătoasă, trăită de o persoană echilibrată și matură, lasă în urmă amintiri frumoase — poate tristețe, dor sau dezamăgire — dar nu destructurare, nu gol și nu pierdere de sine. În urma iubirilor persoanelor care s-au avut și înainte de relație, rămâne o ființă singură, dar completă. O persoană care a pierdut partenerul de drum, nu și pe sine, în această călătorie în doi.

De aceea iubirile sunt minunate, dar nu sunt datoare să ne aducă întreaga împlinire și sensul existenței noastre — ci doar să lumineze cea mai frumoasă parte din noi.

Nu pune întreaga povară a satisfacției vieții pe umerii partenerului! Sprijină-te pe tine și ține-l aproape, cu dragoste și tandrețe, pe cel care îți face călătoria mai plină de farmec.

Aveți grijă de voi!