fb

Nu au fost bărbați pe care să vreau să-i întorc. Dar au fost bărbați pe care nu am vrut să-i pierd

Sunt femeie liberă, iubesc sincer și mă implic total într-o relație cu un om potrivit. Totuși sunt convinsă de un lucru: dacă nu a fost să fie din prima dată, de ce să te forțezi disperat să mai întorci la bis pe cineva? De ce să te lași dusă de val și să implori pe cineva să rămînă? Dragostea adevărată nu are treabă cu sentimentul de milă. Iubești pentru că te iubește: asta e veritabil. De asta în toată viața mea nu a fost nici un bărbat pe care să vreau să-l întorc. În schimb au fost cei pe care nu voiam să-i pierd. Când i-am pierdut, mi-am învățat lecțiile.

Atunci când nu mai ești cu cineva, e sfârșit. Nu te mai zbați să demonstrezi că nimic nu e pierdut. Ai făcut asta cât erai în relație, cât erai alături. Da, cât ești alături de el încerci să schimbi lucrurile, implori chiar și consideră potrivit să cedezi de la tine. Odată ce nu a mers nimic, nu mai repeți același coșmar și cu același om. Faci orice ca să îți găsești libertatea, pentru că altfel riști să te pierzi pe tine. Cât ești alături de cineva faci totul ca să meargă bine, dar de cum nu mai sunteți împreună, e sfârșit.

Nu trebuie să întorci pe nimeni. Poate să-ți fie teamă să pierzi un om drag, un bărbat corect și prezent alături, dar nu are cum să-ți fie rușine că ai terminat orice legătură cu un om greșit în viața ta. Mergi înainte, pentru că de asta ai viitor. Iar dacă pierzi ce ai vrut să păstrezi, îți înveți lecțiile din mers. Trebuie să știi și să poți să faci diferența. Trebuie să lupți pentru fericirea ta și nu a altora. Trebuie să-ți fie teamă să pierzi, dar nu să întorci.

Nu au fost bărbați pe care să vreau să-i întorc. Dar au fost bărbați pe care nu am vrut să-i pierd.