fb

Nu am început să te iubesc mai puțin, totuși iată de ce am plecat

Știu, este atât de greu atunci când omul care-ți era apropiat devine un străin.

Este greu atunci când cel care te ținea aproape de inimă te îndepărtează. Este dureros atunci când celui care era în viața ta îi este indiferent. Simți că nu ești iubită, că nu ești interesantă, atunci când totul se schimbă.

Contează pentru tine sau nu, dar vreau să-ți zic: am pus capăt relației noastre nu pentru că am început să te iubesc mai puțin, ci pentru că am început să mă iubesc mai mult. Am început să iubesc ceea ce mă definește cu adevărat, de aia și unele lucruri din viața mea nu-mi mai plac. Înainte aș fi fost de acord să am prietenii care nu mă ajutau cu nimic și să accept oameni care mă jigneau, argumentând de fiecare dată cu un „Sunt așa cum sunt”.

Înainte aș fi ignorat criticile lor, întrucât asta reflecta critica față de mine însămi. Aș fi găsit motive care să motiveze comportamentul lor urât, pentru că credeam că dragostea este complicată.

Aș fi continuat să mă întorc în trecut, sperând că totul se va schimba. Ceea ce am înțeles în drumul către dragostea față de sine – este că totul era incorect. Am avut nevoie de timp să înțeleg că atitudinea mea față de oameni era reflecția atitudinii față de mine. Am acceptat aceste relații, pentru că nu mă iubeam suficient, cât să le pun capăt. Acum noua versiunea a mea se iubește prea mult și nu permite oameni mărunți și iubiri false.

Acum vreau o relație care să reflecte propriul simț al demnității. Accept în viața mea oameni care vin, atunci când am nevoie de ei. Accept prieteni care mă susțin, atunci când îmi este greu. Accept omaeni care mă iubesc suficient, ca să mă corecteze atunci când greșesc, dar care și au încredere în mine, ca să nu mă critice.

Accept oamenii care cred că dragostea este un capitol al vieții. Accept oamenii care în caz de furtună vor crea în jurul meu un scut, ca să fiu în siguranță.

De asta te rog, să știi, niciodată nu am încetat să te iubesc sau nu am început să te iubesc mai puțin. Dacă te-am iubit, înseamnă că ai contat și probabil vei conta la fel de mult.

Nu, nu am început să te iubesc mai puțin. Pur și simpu am început să mă iubesc mai mult.

Source :

creu