„Noi, femeile. Iertăm, acceptăm, suportăm tot de dragul vostru. Vă merităm indiferența şi răceala?

Noi, cele care vă iubim, iertăm.

Noi, cele care vă aşteptăm ani la rând atunci când sunteți plecați departe, iertăm.

Noi, cele care plângem prin colțuri întunecoase ascuzându-ne lacrimele de durere şi dor, iertăm.

Noi, cele care aducem pe lume o nouă viață, nu e atât de uşor precum credeți. Uneori suntem operate, alteori pierdem acel pui de om pe care l-am simțit cum se mişcă şi vorbeam cu el, suntem nevoite să ne împăcăm cu gândul că nu mai este. Atunci ne iertăm și pe noi.

E greu. Dar o facem. Suntem puternice.

Noi, cele care vă acceptăm cu bune şi rele, vă iubim şi luptăm pentru fericirea voastră.

Noi, cele care vă încurajăm când sunteți disperați, când toți spun că nu puteți, noi credem în voi.

Noi, cele care am iertat trădarea de dragul iubirii.

Noi, cele care am renunțat la visuri, dorințe, carieră de dragul familiei.

Noi, cele care ne certăm cu părinții doar ca să fim cu voi.

Noi, cele care nu uităm să vă surprindem frumos sau să vă facem să zâmbiți.

Noi, cele care putem suporta orice de dragul vostru, vă putem urma până la capătul pământului.

Noi, cele care v-am dat viață şi v-am vegheat nopți la rând.

Merităm insultele? Merităm loviturile, umilința, adulterul şi minciuna? Merităm violul? Merităm flori doar de sărbători? Merităm indiferența şi răceala voastră? Merităm durerea şi trădarea? Spuneți voi, bărbați minunați şi perfecți, oare chiar nu merităm să fim iubite? IUBITE, NU FOLOSITE!

Cu drag, Mary!