fb

Noi facem multe greșeli. Dar cea mai mare greșeală e că plecăm când cel mai mult trebuie să rămânem și rămânem când cel mai mult trebuie să plecăm

Greșelile ne fac mai puternici. Ne adaugă experiență acolo unde suntem slabi. Ne provoacă să ne regăsim. Dar tot greșelile ne fac să regretăm. Ne îndepărtează oamenii dragi. Ne aduc momente de umplutură și emoții de minut. Uneori greșim o singură dată și suferim restul vieții, alteori greșim de mai multe ori și nu ne pasă. Însă numai atunci când ne vom asuma fiecare greșeală vom înțelege cât de mult a contat un cuvânt, o faptă, un gest.

Plecăm prea repede sau rămânem prea mult. E marele paradox al iubirii adevărate, al relațiilor care par a fi de lungă durată, al oamenilor sinceri. Dragostea nu a fost niciodată mai vulnerabilă decât atunci când te îndoiești sau când pleci pe ușa din spate. Dragostea nu a fost niciodată mai lipsită de gust și valoare decât atunci când crezi că nu mai poți shimba nimic. Sau invers, când ai certitudinea că mai este o șansă. În ambele cazuri greșești. Te lași păgubaș înainte să afli cu adevărat ce se ascunde în sufletul unui om sau te agăți cu disperare de cuvintele cuiva căruia nici nu îi pasă de ce simți tu. Dragostea e ca o sabie cu două tăișuri: e frumoasă până nu te arzi sau regreți.

Cea mai mare greșeală a noastră, a celor care iubesc, e că plecăm prea repede și rămânem prea mult. Plecăm fără a calcula ce se întâmplă după asta și rămânem fără a înțelege ce ar fi fost dacă era altfel. Așa pierdem și ultimile rezerve din noi. Ne consumăm sentimental și e greșit. E greșit să iubim nepotrivit, e greșit să jertfim în zadar, e greșit să încercăm să anticipăm unele momente. Uneori e bine să greșești. Uneori ai fi vrut să nu o faci niciodată.

Noi facem multe greșeli. Dar cea mai mare greșeală e că plecăm când cel mai mult trebuie să rămânem și rămânem când cel mai mult trebuie să plecăm. – citat cu autor anonim